Hakim Abdallah traversează o formă bună în acest start de sezon.
Atacantul din Madagascar a punctat de două ori în acest campionat și are și două pase de gol. Hakim nu vrea însă neapărat să fie omul de gol, obiectivul său este ca Dinamo să fie cât mai sus:
„Sunt nerăbdător să înceapă meciul, ne-am antrenat bine săptămâna asta. Au venit jucători noi alături de noi, avem mai multă calitate, atmosfera e diferită, dinamica de asemenea. Jucăm bine și trebuie să muncim, să mergem pe aceeași direcție. Suntem bucuroși să purtăm acest tricou, ce înseamnă și vrem să ne bucurăm de cel mai bun fotbal pe care îl putem presta în teren.
Obiectivul meu este să înscriu cât mai multe goluri, să ajut echipa, să fiu într-o formă bună. Avem mulți jucători, nu contează cine va fi golgheter, vreau să ajut echipa cât de mult pot. La final contează punctele. Eu, Politic, Astrit, jucăm în aceeași echipă, vrem ce e mai bun pentru Dinamo. Avem jucători de calitate, Mister și Andrei au construit o echipă bună. Ne place să jucăm împreună, pentru moment e bine și trebuie să continuăm pe aceeași linie”, a declarat Hakim Abdallah înainte de meciul dintre Poli Iași și Dinamo București.
Recent, într-un interviu acordat pentru Radio Dinamo1948, Hakim a spus că meciul cu Poli Iași este unul special, prin prisma ratărilor din primăvară:
„Bineînțeles că nu am uitat acel meci. Apoi, nu putem trăi în trecut, fie bun sau rău, dar am avut multe regrete după acel meci pentru că am avut multe ocazii și nu am reușit să marchez. N-am putut ajuta echipa cu un gol, am plecat cu un punct, dar cred că meritam mai mult și clar acel meci mi-a rămas în minte. Dar am jucat cu ei din nou și iar n-am reușit să marchez. Principalul este să câștigăm, dar cum am spus, nu putem trăi în trecut, bun sau rău. Mâine este o nouă zi, fiecare meci este diferit, dar nu am uitat acel meci.”