„Sunt deschis la discuții”

Stiri Dinamo

Scris de:

Venirea noilor investitori de la Dinamo va atrage de la sine și alți oameni de afaceri alături de club.

Dinamo are nevoie și de sponsori, iar după ultimele informații, Ionuț Negoiță ar putea fi adus și el alături de Dinamo din postura de sponsor, conform Prosport. Fostul acționar al clubului a oferit câteva declarații în acest sens, dar a lăsat de înțeles că trebuie rezolvată situația datoriilor istorice, dar și a bazei de la Săftica:

„Mi s-a solicitat o întrevedere din partea noilor deținători ai lui Dinamo și probabil că ne vom întâlni săptămâna viitoare să discutăm. Deocamdată nu sunt în țară. Singurul lucru care mă interesează este să fie bine clubului, să trăiască, să se întoarcă în Liga 1 și să am din nou prilejul să vin pe un nou stadion la meciuri importante jucate de Dinamo.

„Vom vedea la ce s-au gândit dânșii, sunt deschis la propuneri, dar prima temă ar trebui să fie situația de la Săftica legată de cazare. Acolo nu s-au îndeplinit niște angajamente în sensul că există restanțe de șapte-opt luni la plata chiriei. La un moment dat, s-au făcut plăți pentru vreo două luni, după care s-a sistat tot. Ne-am întors practic în același punct din urmă cu ceva timp”,  a mai declarat fostul actionar majoritar pentru Prosport.

„Va trebui să lămurim și situația datoriilor pe care clubul le are față de firmele mele și apoi vom putea intra și în teme legate de un alt fel de colaborare actuală, inclusiv ca sponsor”.

”Nu pot decât să mă bucur că această tranzacție a fost finalizată, bravo! E bine că s-a implicat cineva, sper că vor avea și puterea financiară să ducă mai departe proiectul, să rezolve insolvența, să promoveze și, de ce nu?, să atingă în scurt timp și obiective de performanță.  Am demonstrat însă în timp că am încercat să fiu deschis, să găsim soluții pozitive de așa natură încât să nu blocăm parcursul actual al lui Dinamo. Îmi păstrez abordarea și sunt primul care-și dorește ca acest club să revină unde-i este locul”.

Mesaj din partea noului acționar majoritar: ,,Vom avea o abordare cu totul nouă în piață”

Dinamo are un nou acționar majoritar și Eugen Voicu, cel care deține 60% din firma Red&White Management, a vorbit puțin despre planurile sale pentru Dinamo după preluarea pachetului majoritar.

Noul finanțator al „câinilor” a dezvăluit și că are planuri pentru relansarea clubului, despre care a spus că „nu este pe moarte”, precizând că fostele glorii ale clubului sunt binevenite.

„Vin din dorința de a ajuta brandul Dinamo să se relanseze. Cred că vom avea o abordare cu totul nouă în piață. Am cumpărat la același preț și acțiuni de la suporteri. Suporterii vor încasa banii pe acțiuni și la rândul lor vor vira către club acea sumă. 

Suporterii sunt minunați, suporterii clubului Dinamo sunt probabil cei mai pasionați suporteri pe care îi are o echipă de fotbal în România. Recunosc că am avut această strângere de inimă în a semna și nu a fost o decizie ușoară. 

Nu este pe moarte clubul Dinamo și cred că există soluții pentru relansarea lui. Ne dorim să fie aproape de noi orice fostă glorie a clubului. Una dintre reguli este aceea că trebuie să fie o administrare ca a oricărui alt business, pe reguli clare, după competențe”, a declarat Eugen Voicu pentru www.sport.ro și PRO TV.

Întrebat dacă antrenorul „câinilor”, Ovidiu Burcă, va continua pe banca tehnică, dar și dacă a discuutat cu Nicolae Badea legat de preluarea clubului, Eugen Voicu a oferit răspunsuri clare.

„Sigur că da, îi acordăm 100% încredere. Am avut discuții cu domnul Badea, care a fost un suport important în finalizarea acestei tranzacții”, a adăugat Voicu.

loading...

Lasă un răspuns