Antrenorul Astrei este convins că echipa lui nu mai păstrează șanse reale la titlu și că în lupta finală se bat primele trei echipe din clasament.
În direct la Digi Sport Matinal, Marius Șumudică a spus că echipa lui se va axa pe Cupa României, drept pentru care nu va face niciun compromis în dubla cu Timișoara. Cât despre parcursul echipei în play-off-ul Ligii 1, antrenorul de 46 de ani spune că ”Astra trebuie să arbitreze lupta” dată în trei pe final de sezon.
”Cred că am avut o evoluție consistentă în ultimul joc, aveam nevoie de o victorie, prin prisma faptului că veneam după patru înfrângeri consecutive.
Ne așteaptă și o dublă manșă cu Timișoara în Cupa României, pe care dorim să o câștigăm, sper acum că suntem pe drumul cel bun și să creștem în joc. Vreau să arbitrăm campionatul.
