Zeljko Kopic a declarat în conferința de presă de ieri că fundașul stânga Costin Amzăr va continua și în sezonul viitor la Al-Nasr, tot sub formă de împrumut.
Costin Amzăr continuă la Al-Nasr Dubai pentru încă un sezon, iar Dinamo se alege cu o nouă sumă importantă în urma acestui împrumut. Clubul bucureștean va primi 220.000 de euro pentru prelungirea acordului cu formația din Emiratele Arabe Unite.
Fundașul stânga, în vârstă de 21 de ani, a bifat 17 apariții în sezonul recent încheiat pentru Al-Nasr, reușind și o pasă decisivă. Împrumutul său a început în toamna anului trecut, iar până acum, în total, Dinamo a încasat 440.000 de euro pentru serviciile jucătorului.
Potrivit informațiilor obținute de Fanatik, în cazul în care gruparea arabă va decide să-l achiziționeze definitiv la finalul sezonului viitor, Dinamo ar mai primi încă 330.000 de euro. În plus, clubul din „Ștefan cel Mare” ar păstra și 20% dintr-un eventual transfer ulterior.
Evaluat la 350.000 de euro, Costin Amzăr este sub contract cu Dinamo până în vara anului 2027 și se află și pe radarul selecționerului Daniel Pancu pentru naționala U21 a României, unde a strâns deja patru selecții.