AcasăEditorialSuferință ofensivă

Suferință ofensivă

În postura pe care o am la Radio Dinamo1948, cât și la Dinamo 7/9, încerc să fiu cât se poate de echilibrat.

Uneori poate fi o postură ingrată, mai ales când trebuie să analizezi obiectiv. Asta înseamnă să spui și lucruri care nu sunt mereu pozitive, să fii obiectiv în analiză. Să critici și anumiți jucători care nu se ridică la nivelul așteptărilor. Da, unii aduc în discuție ghinionul, faptul că am primit gol în urma unei execuții fabuloase, că nu am fi meritat să pierdem dacă ne uităm la raportul ocaziilor, la statistică, dar mă uit mai degrabă la jocul nostru, la fotbalul prestat de Dinamo și observ că suferim.

Defensiv, Dinamo a arătat foarte bine ieri, am fost o echipă puternică, extrem de solidă, cu trio-ul format din Lucas-Josue-Bena, cu un mare plus pentru Bena, îmi place ce joacă și atunci când urcă, când devine mijlocaș, se simte din ce în ce mai confortabil. Nu știu cum îl percepeți voi, dar mi s-a părut cel mai bun jucător ieri per total. Lucas nu am ce să îi reproșez, sigur, stăpân pe situație. A fost o nesincronizare la gol, un flanc drept uitat gol, iar apoi pe Baeten nu am reușit să îl blocăm, prea statici, prea pasivi. Dar problema noastră a fost alta ieri.

Ofensiv, nu prea am arătat nimic. În prima repriză, am avut posesia în mare parte din timp, dar o posesie sterilă, le spuneam și colegilor mei Ionuț și Bendy, că pasăm în gol și nu există niciun fel de continuare, pasăm ca la handbal pe linia de 9 metri, dar nu suntem incisivi. Din nou, nimeni nu își asumă în ultima treime, o acțiune individuală, o încercare de șut, o tentativă de dribling, orice.

În repriza a doua, mai ales după golul încasat, am schimbat filozofia de joc, am încercat să fim mai direcți, să venim cu centrari, mai ales după ieșirea lui Ahmed Bani, care a fost înlocuit cu Goncalo. Nu am nimic cu Bani, îl apreciez mult, dar ceva nu merge în jocul lui și mi se pare că oferă prea puțin. Dar nu doar el, în afară de Dennis Politic, care a mai mișcat, în rest jucătorii ofensivi nu au produs nimic și este îngrijorător.

Faze fixe..nule! Credeam că odată ce vom câștigă în talie, cu Lucas, Josue, Ilic, vom fi o echipă mai periculoasă la fazele fixe, m-am cam înșelat, multe cornere, lovituri libere în preajma careului, dar degeaba.

Nu rezultatul în sine mă deranjează, că vom mai pierde meciuri, nu va fi ultima înfrângere, am spus de ceva vreme că vom avea un sezon complicat, un campionat în care ne vom zbate pentru fiecare punct pus în joc, fiecare meci este o luptă cruntă pentru noi, asta pentru că suntem o echipa limitată și ofensiv, chiar dacă desenăm frumos, pasăm frumos, avem ceva elemente lipsa, iar asta se poate rezolva de la iarnă încolo. Mă îngrijorează că în ultima treime avem mari probleme, sunt trei meciuri de campionat, includ aici și partida cu Petrolul, în care am marcat un singur gol și numărul ocaziilor create e foarte mic.

Ovidiu Burcă mi s-a părut și el puțin ingandurat la finalul meciului și a spus că aici vom avea mult de muncă pentru a putea ”crea”. Defensiva pare mai bine așezată în teren, dar ofensiv va fi greu să avem meciuri cu goluri marcate, la plural. Să sperăm că unii dintre ei își vor reveni treptat, mă uit la voi, Ghezali, Bani, chiar și Dennis, care dispare prea mult din joc pentru gustul meu. Dacă nu creștem nivelul în atac, vom avea o toamnă cu seceta…de puncte.

,,Nu am făcut cel mai bun meci al nostru, ne lipsește personalitate, conexiune între jucătorii de atac, agresivitate în a atac careul advers, știți că jocul de atac are nevoie de mai mult timp pentru a se așeza. Defensiv am stat bine, am fost solizi, golgheterul ligii în fața noastră, am arătat calitate defensiv. Niciodată un gol nu îl poate aduce un singur jucător, construim de la portar, golul vine în urmă unei înlănțuiri de acțiuni, în care sunt implicați mai mulți jucători, încercăm să reglăm lucrul asta

Gândiți-vă cum am început anul acesta, dacă voi credeti că atât de repede putem construi o echipă care poate câstiga cu lejeritate meciuri, mai ales dacă știți care sunt limitările noastre. Este nevoie de timp, mi-aș fi dorit să se miște lucrurile mai repede, dar sunt aici să dau soluții, nu o să mă plâng acum, dar există niște aspecte obiective pe care fanii trebuie să le înțeleagă.”

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

80,000FaniÎmi place
13,500AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare