marți, iulie 1, 2025
AcasăEditorialSub medie? Dinamo poate depăși un record

Sub medie? Dinamo poate depăși un record

Sezonul 2024/2025 a marcat revenirea lui Dinamo în play-off-ul Superligii, după o absență de 8 ani.

Acest lucru s-a reflectat și în prezența fanilor la stadion. După ani de secetă și mediocritate sportivă, suporterii dinamoviști au revenit în număr mare în tribune. A fost chiar depășit recordul de asistență la un meci organizat de Dinamo pe Arena Națională, în toamnă, când au fost prezenți peste 45.000 de spectatori.

De altfel, sezonul acesta poate aduce cea mai mare medie de fani prezenți pe stadion, existând șansa de a depăși recordul stabilit în stagiunea 2012/2013, atunci când Dinamo a evoluat într-un număr semnificativ de partide pe Arena Națională, fiind anul tranziției către „era Negoiță”.

În prezent, avem o medie de aproximativ 11.000 de fani la meciurile de pe teren propriu și putem depăși recordul din 2012/2013, de 10.853 de suporteri. Din păcate, meciul din această seară cu CFR Cluj pare că ne va coborî sub media de 11.000, deoarece până acum s-au vândut mai puține bilete decât la partida de pe teren propriu cu Craiova. Totuși, există speranța ca în ziua meciului, ținând cont și de vremea excelentă, să se vândă un număr semnificativ de bilete.

Biletele se pot achiziționa atât online, cât și fizic, prin rețeaua bilete.ro (Inmedio, Poșta Română, Vodafone) sau la casele de bilete, după următorul program:
• Luni (28 aprilie) 14:00 – 21:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu).

PENTRU A ACHIZITIONA BILETE LA MECIUL CU CFR CLUJ!

Tarifele biletelor:

PCH: 25 RON (inel 1), 20 RON (inel 2 & 3)
Tribuna 2: 50 RON (inel 1&2)
Tribuna I: 90 RON (inel 2)
VIP Regular 2: 200 RON
VIP Regular 1: 250 RON
VIP experience: 390 RON

10.933 spectatori / meci este media înregistrată acasă de Dinamo în ediția curentă, depășind cea mai bună medie consemnată pe durată unui sezon de după Revoluție, 10.853 în 2012-2013.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare