„Strategia FCSB nu mai merge, gata! Noi am fost cei mai dezavantajați”

Ionel Danciulescu Conferinta Dănciulescu
Credit foto: dinamo1948.club

Directorul sportiv al clubului a fost din nou dur cu oficialii rivalilor de la FCSB, pe care îi acuză că și-au făcut o strategie din a discuta despre arbitraj. 

Dănciulescu și-a început discursul dinaintea meciului de luni cu un atac frontal: „Văd că cei de acolo, de la FCSB, și-au făcut o strategie de a discuta numai de arbitraj înainte de meciuri. A fost strategie bună, în tur au făcut la fel și arbitrul n-a acordat un penalty pentru un fault asupra lui Patrick Petre.

 

Dacă e să privim real, Dinamo e cea mai dezavantajată de arbitri, o spun statisticile. Tactica asta a celor de la FCSB nu mai ține, nu mai prinde la nimeni! Probabil, acum, cei de acolo sunt supărați după victoria Viitorului, presiunea e mai mare pe ei. Să vorbim despre fotbal și cel mai bun să câștige, nu despre alte subiecte”.

Conducătorul dinamovist a fost de multe ori decisiv pentru echipa sa în Derby de România. Întrebat ce jucător ar putea juca mâine seară rolul interpretat de el pe teren, Danciu-gol a declarat: „Mi-aș dori ca Dan Nistor să fie decisiv. Bineînțeles, dacă va juca”.

 

VIDEO cu jucatorii si fanii la antrenament:

DINAMO BATE PE FCSB!