Asa cum se stie deja, Steliano Filip este jucatorul cel mai curtat din lotul lui Dinamo. Fundasul stanga in varsta de 22 de ani, reprezinta un jucator de real potential, care poate face pasul catre fotbalul mare. Progresul in cazul lui este unul real, a dovedit in acesti ani ca este un jucator ambitios, muncitor, poate un pic cam iresponsabil in anumite momente. Dar patru ani se implinesc in vara de cand Filip a venit la Dinamo si poate ar fi momentul pentru o experienta noua in cazul lui.
Steliano Filip a debutat la Dinamo in sezonul 2012/2013, sub comanda lui Dario Bonetti si se anunta un talent ce trebuie slefuit, dar care poate avea o prezenta consistenta la Dinamo, nu una meteorica. A fost o munca serioasa dusa in cazul lui, a fost si reprofilat in fundas stanga si ne aducem aminte ce probleme au fost la inceput. Dar nu s-a lasat si treptat a inceput sa devina un jucator de baza. Dupa 9 meciuri in primul sezon, Steliano a inceput sa joace din ce in ce mai mult, fiind in acest an un jucator de baza, cel putin atunci cand nu absenta din cauza cartonaselor primite cu mare usurinta.
Se spune ca este o arta sa stii momentul in care un jucator trebuie vandut. Intotdeauna exista un risc. Daca il vinzi, te gandesti ca poate l-ai vandut prea repede si nu i-ai exploatat talentul la maxim si pretul obtinut ulterior ar fi fost mai mare. Daca nu il vinzi, te gandesti ca poate ai pierdut momentul, atunci cand ofertele nu mai curg, evolutiile lui sunt pe o panta descendenta si incerci sa amortizezi ce mai poti.
Patru ani petrecuti la o echipa, in fotbalul de astazi, inseamna ceva. Steliano Filip a venit la Dinamo intr-un moment in care problemele de abia incepeau si cu toate acestea, a ramas un jucator de baza si atunci cand lucrurile au inceput sa se aseze si Dinamo sa reintre in lupta pentru trofee. In iarna au fost oferte pentru Steliano, se pare doua din Rusia, insa sumele au fost considerate de catre Dinamo prea mici. Acum exista speculatii in acest sens, dar probabil oferta era mult mai convenabila pentru Filip, al carui salariu este printre cele mai mici dintre titulari. Atunci i s-ar fi promis ca in cazul unei oferte generoase, el poate pleca.
In acest an el a jucat la nationala titular in amicalele cu Lituania si Spania, iar evolutiile lui au fost consistente, dovedindu-i lui Iordanescu ca poate fi o solutie pentru Euro2016, unde a si fost convocat. In amicalul cu reprezentativa statului Congo el nu a evoluat, dar am incredere ca in urmatoarele meciuri el va bifa minute si va castiga in experienta si expunere. Pana la urma, pentru a putea prinde un angajament la un club din Vest, nu Est, are nevoie sa fie urmarit la meciuri importante, cu miza, cele din Liga I de mult nu mai reprezinta un punct de reper, poate doar derby-urile cu steaua. Are sansa sa demonstreze ca a progresat in acesti ani la Dinamo si poate face pasul catre fotbalul mare.
Da, in cazul lui Filip cred ca s-a ajuns la acel punct in care jucatorul trebuie vandut, suma de transfer depinde mult si de ce va realiza el la Euro, cate minute va bifa. Nu putem sa ne asteptam la o suma precum cea obtinuta de Dinamo pentru Radu Stefan, insa in mod cert nu trebuie sa ne multumim cu maruntis. Ramane sa asteptam si Dinamo sa poata beneficia de o suma importanta, ce o poate reinvesti in alti jucatori valorosi.