Steaua-DINAMO: Condamnați să învingem! Situația în campionat

CS DinamoEditorialStiri Dinamo

Scris de:

Partida dintre Steaua și Dinamo încheie parcursul echipei noastre în anul 2021.

Până etapa trecută, Dinamo era singura echipă cu parcurs perfect în campionat, însă am fost învinși la Minaur de către echipa locală, însă un meci disputat la mai puțin de 48 de ore distanță față de meciul cu Motor. Sincer, nu înțeleg cum s-a ajuns la disputarea meciului într-un timp atât de scurt față de partida din Champions League,efectiv băieții nu au mai avut energie pe final și am pierdut primul loc în clasament.

De altfel, la vârf, clasamentul este foarte strâns, Dinamo are 36 de puncte după 13 meciuri, Dobrogea Sud are 4 puncte avans, dar și două meciuri mai mult disputate. Meciul de astăzi nu va fi unul deloc ușor, întâlnim o echipă care are un parcurs bun în campionat, Steaua are același număr de puncte precum noi, dar cu un meci mai mult disputat.

Știm însă că un meci cu Steaua trezește și alte orgolii, iar în partida de astăzi, cu siguranță că adversarii își vor dori să dea lovitura împotriva echipei care reprezintă România cu succes în Liga Campionilor.

De aceea, pentru a reveni la ‘conducerea ostilităților în campionat, suntem obligați să câștigăm astăzi în deplasare, în meciul care se va disputa în sala Chiajna, începând cu ora 18:00!

Meciul va fi transmis în direct de către TVR 1! Din păcate, Dinamo nu se poate baza în continuare pe Bannour și Negru, dar sperăm ca restul băieților care vor intra în teren, cu siguranță obosiți după o toamnă plină de meciuri importante, să lupte pentru un ultim succes în campionat, înainte de pauza competițională. Suntem alături de campionii noștri, astăzi vrem VICTORIE!

HAI DINAMO!

loading...

Lasă un răspuns