„Stati drepti, trece Dinamo”

Editorial

Scris de:

Sincer, mi-a fost foarte greu să mă decid asupra unui singur meci despre care să fac o povestioară.Trăiesc la fel de intens fie că jucăm cu Chiajna, fie că jucam cu Manchester United sau Lazio. Am 36 de ani, aşa că am prins ceva meciuri şi înainte de 1989. Am văzut meciuri precum cele cu Kuusysi Lahti, Dinamo Tirana (cu Demolari jucând la ei), sau cu Sampdoria Genova. ”Microbul” l-am luat de la tatăl meu, D-zeu să-l ierte, el venea la mai multe meciuri în aceea vreme. 

Deşi am o lungă listă de meciuri memorabile la care am fost, mă opresc, poate puţin surprinzător, asupra unei deplasari la Constanţa din 2006. La acea dată, încă eram student şi locuiam în Campusul din Agronomie şi nu ştiu cum se face, dar cred că e singurul loc din România unde am trăit senzaţia că sunt mai mulţi dinamovişti decât stelişti, sau poate doar că eram mai uniţi, mai sufletişti şi mai organizaţi decât ei, în fine…
Meciul se juca pe 25 martie. Febra m-a cuprins repede. Mi-am convins şi un coleg de cameră să mă însoţească şi a început goana după împrumut pentru cele de trebuinţă: repede la supermarket, parizer feliat, două pâini mari, ţigări, veşnicele cutii de bere şi nelipsita sticlă de Coca-Cola.
În ziua meciului am ajuns la Dinamo mult mai devreme decât era prevăzut, deja emoţiile fremătau în tot corpul. Trebuie să recunosc că aveam doar o legitimaţie de deplasare valabilă pentru mine şi una expirată pentru colegu’ de cameră şi am avut ceva emoţii până ce autocarul s-a pus în mişcare. Drumul a fost frumos, cu cântece voioase de deplasare, „cand dimineata, soarele rasare..”, „stati drepti, trece Dinamo” ş.a.m.d.

Am ajuns în Constanţa cu vreo două ore înainte de meci şi înca de la intrare au început şicanele organizatorilor care au hotărât să intrăm în grupuri de câte 5-10 persoane şi la intervale mari de timp, apoi au încercat să ne dea jos steagurile de gard, asta fiind şi scânteia care a declanşat războiul.

Deja iritaţi, câinii au încercat să riposteze. Scaune au început să zboare din peluza noastră, cetatenii din Constanţa urlau să ne dea afară, jandarmii se grupau şi ne priveau ameninţător. (Daca va mai aduceti aminte, cei care aţi fost acolo, în cordonul forţelor de ordine era şi un jandarm asiatic de care eram tare amuzat şi pe care pe loc l-am poreclit jandarmul ninja).

Toată lumea ştie ce a urmat, ne-au evacuat în minutul 15 şi apoi momentele de groază din curtea stadionului, când am fost alergaţi, bătuti crunt, puşi la pământ, umiliţi.
Cum necum, am reuşit să ajungem la autocare, unii bătuţi bine, alţii şi mai ghinionişti şi bătuţi şi amendaţi şi trimişi pachet spre Bucureşti, de data asta însoţiţi de „mascaţi”.
Eram frustraţi, revoltaţi, nu realizam încă prin ce trecuserăm, nimeni nu mai avea chef de nimic, de popasuri nici nu mai putea fi vorba, mascaţii aveau ordine stricte. Doar telefoanele ne sunau în continuu, rudele şi prietenii noştri văzuseră la TV ce s-a întâmplat şi pe bună dreptate, erau îngrijoraţi.

Când drumul parea tot mai trist şi tot mai lung, primim o veste care pe moment, avea să ne schimbe tot sensul vieţii. Pe stadionul de unde fuseserăm evacuaţi şi unde rămăseseră numai cetăţenii constănţeni, atât de blamatul Ianis Zicu, marca în minutul 92, golul unei victorii cu 1-0, moment în care au dispărut toate durerile fizice şi morale pe care le-am îndurat şi cu toţii ne-am simţit răzbunaţi.

Autocarul parcă a explodat, ne îmbrăţişam unii cu ceilalţi, ne pupam, săream ca nebunii şi cântam tot ce ne trecea prin cap, oricum nimeni nu mai înţelegea nimic, dar eram fericiţi. În vacarmul care se crease, am jurat că voi merge la Constanţa în fiecare deplasare de atunci şi aşa am făcut, până au retrogradat.

Sper că nu v-am plictisit cu „povestioara” mea. Abia aştept finala Cupei, unde trebuie să facem o atmosferă cum numai PCH stie să facă şi să ajutăm echipa să câştige încă un trofeu, trofeu de care avem mare nevoie! Hai DINAMO!

Cu respect, al vostru

Ciprian V.

loading...

Comentariile sunt închise.