Săptămâna aceasta avem parte de meciurile din Cupa României, a doua competiție internă ca importanță, supranumită și „cea mai scurtă cale către o cupă europeană”.
De câțiva ani, Cupa României se desfășoară în format cu grupe, iar în următoarele două zile se va disputa runda a doua din faza grupelor principale. Dinamo se deplasează la Ovidiu pentru confruntarea cu Farul, un meci în care echipa noastră speră să facă un pas important către fazele eliminatorii, însă misiunea se anunță dificilă din cauza numeroaselor absențe. Totodată, este de așteptat ca și Ianis Zicu să opereze mai multe modificări în formula de start, campionatul rămânând prioritatea constănțenilor.
Și în celelalte grupe avem dueluri interesante între echipe de primă ligă. FC Argeș caută revanșa în fața Rapidului, după cele două înfrângeri din campionat, în timp ce CFR Cluj se concentrează aproape exclusiv pe Cupa României după parcursul dezastruos din campionat, motiv pentru care duelul cu Metaloglobus devine o prioritate.
FCSB se deplasează la Arad pentru meciul cu UTA, partidă în care Gigi Becali a anunțat că nu va folosi niciun titular. Petrolul și Universitatea Craiova se înfruntă într-o altă partidă atractivă, ploieștenii traversând o formă excelentă în Superligă.
Csikszereda și Oțelul se întâlnesc într-un duel în care gălățenii au nevoie de toate punctele pentru a rămâne în calculele calificării. În grupa din care face parte și Dinamo, Botoșani primește vizita celor de la Hermannstadt, într-un nou duel al echipelor din Superligă.
Mai jos aveți programul complet al rundei secunde.
Grupa A
- Marți, 2 decembrie, ora 14:00: CSC Dumbrăvița – CSM Slatina (YouTube FRF TV)
- Marți, 2 decembrie, ora 19:30: Campionii FC Argeș – FC Rapid 1923 (Digi Sport, Prima Sport)
- Joi, 4 decembrie, ora 18:30: Metaloglobus – CFR Cluj (Digi Sport, Prima Sport)
Grupa B
- Miercuri, 3 decembrie, ora 14:00: CS Sănătatea – CS Gloria Bistrița (YouTube FRF TV)
- Miercuri, 3 decembrie, ora 21:00: UTA Arad – FCSB (Digi Sport, Prima Sport)
- Joi, 4 decembrie, ora 21:00: ACS Petrolul 52 – Universitatea Craiova (Digi Sport, Prima Sport)
Grupa C
- Marți, 2 decembrie, ora 17:00: AFK Csikszereda – Oțelul Galați (Digi Sport, Prima Sport)
- Joi, 4 decembrie, ora 14:00: CS Sporting Liești – Metalul Buzău (YouTube FRF TV)
- Joi, 4 decembrie, ora 16:15: Sepsi OSK – Universitatea Cluj (Digi Sport, Prima Sport)
Grupa D
- Marți, 2 decembrie, ora 17:00: CS Dinamo București – Concordia Chiajna (YouTube FRF TV)
- Miercuri, 3 decembrie, ora 17:00: AFC Botoșani – AFC Hermannstadt (YouTube FRF TV)
- Miercuri, 3 decembrie, ora 18:30: Farul Constanța – Dinamo 1948 (Digi Sport, Prima Sport)
Grupa A
CFR Cluj – 1 | 1 | 0 | 0 | 4-0 | 3
FC Rapid 1923 – 1 | 1 | 0 | 0 | 4-0 | 3
Campionii FC Argeș – 1 | 1 | 0 | 0 | 3-2 | 3
Metaloglobus – 1 | 0 | 0 | 1 | 2-3 | 0
CSC Dumbrăvița – 1 | 0 | 0 | 1 | 0-4 | 0
CSM Slatina – 1 | 0 | 0 | 1 | 0-4 | 0
Grupa B
Universitatea Craiova – 1 | 1 | 0 | 0 | 4-1 | 3
FCSB – 1 | 1 | 0 | 0 | 3-1 | 3
ACS Petrolul 52 – 1 | 0 | 1 | 0 | 1-1 | 1
UTA Arad – 1 | 0 | 1 | 0 | 1-1 | 1
CS Gloria Bistrița – 1 | 0 | 0 | 1 | 1-3 | 0
CS Sănătatea – 1 | 0 | 0 | 1 | 1-4 | 0
Grupa C
U Cluj – 1 | 1 | 0 | 0 | 2-1 | 3
Oțelul Galați – 1 | 0 | 1 | 0 | 3-3 | 1
Sporting Liești – 1 | 0 | 1 | 0 | 3-3 | 1
Sepsi OSK – 1 | 0 | 1 | 0 | 0-0 | 1
AFK Csikszereda – 1 | 0 | 1 | 0 | 0-0 | 1
Metalul Buzău – 1 | 0 | 0 | 1 | 1-2 | 0
Grupa D
Dinamo 1948 – 1 | 1 | 0 | 0 | 3-1 | 3
Hermannstadt – 1 | 1 | 0 | 0 | 1-0 | 3
Farul Constanța – 1 | 0 | 1 | 0 | 1-1 | 1
FC Botoșani – 1 | 0 | 1 | 0 | 1-1 | 1
Concordia Chiajna – 1 | 0 | 0 | 1 | 0-1 | 0
CS Dinamo București – 1 | 0 | 0 | 1 | 1-3 | 0



