Astăzi începe etapa cu numărul 20 a Superligii, o nouă rundă importantă care ne aduce cu un pas mai aproape de finalul sezonului regulat.
Intrăm în ultima parte a unui campionat extrem de echilibrat, plin de dramatism, care, cel mai probabil, va continua să ofere momente intense pe drumul echipelor către îndeplinirea obiectivului, fie că este vorba de accederea în play-off, fie de evitarea retrogradării.
La fel ca în runda trecută, Dinamo nu este implicată într-un duel direct cu o contracandidată pentru accederea în play-off. Totuși, etapa cu numărul 20 propune câteva astfel de confruntări, care ne pot oferi șansa de a ne distanța de urmăritoare, în cazul în care reușim să învingem Poli Iași.
Program Etapa 20 – Superliga:
- Vineri, 13 decembrie 2024, ora 17:00
FC Botoșani – AFC Hermannstadt - Vineri, 13 decembrie 2024, ora 20:00
Dinamo București – Poli Iași - Sâmbătă, 14 decembrie 2024, ora 14:30
SC Oțelul Galați – UTA Arad - Sâmbătă, 14 decembrie 2024, ora 17:00
Universitatea Craiova – Sepsi OSK - Sâmbătă, 14 decembrie 2024, ora 20:00
FC Universitatea Cluj – FC Petrolul - Duminică, 15 decembrie 2024, ora 16:00
Unirea Slobozia – CFR 1907 Cluj - Duminică, 15 decembrie 2024, ora 20:45
FC Farul Constanța – FCSB - Luni, 16 decembrie 2024, ora 20:00
Rapid București – Gloria Buzău
Analiza partidelor:
Runda începe cu duelul dintre FC Botoșani și AFC Hermannstadt, două echipe care vor să părăsească zona periculoasă a clasamentului. Hermannstadt are trei victorii consecutive și își dorește a patra, însă nu va fi ușor împotriva unei echipe care primește greu goluri și nu pierde acasă.
Dinamo poate reveni pe primul loc în cazul unei victorii cu Poli Iași, o echipă capabilă să pună probleme, dar care este în scădere de formă în ultima vreme.
Mâine avem trei dueluri: SC Oțelul Galați și UTA Arad luptă să iasă din forma slabă. Ambele echipe aveau așteptări mai mari de la acest sezon, dar acum se află într-o zonă mai puțin favorabilă a clasamentului. Mircea Rednic este din ce în ce mai contestat, iar o înfrângere ar putea intensifica discuțiile despre demitere.
Universitatea Craiova și Sepsi OSK, două vecine de clasament, se întâlnesc într-un meci care ne interesează direct. Covăsnenii au urcat în clasament în ultima vreme, iar Craiova este obligată să câștige. În caz contrar, planurile pentru titlu s-ar putea reduce la simpla calificare în play-off. Sepsi nu are un joc spectaculos, dar obține puncte.
Ziua de sâmbătă se încheie cu un duel important pentru noi: Universitatea Cluj, una dintre formațiile aflate în fața noastră, întâlnește Petrolul, locul 7. Petrolul nu a mai câștigat de trei etape și a ieșit din Top 6, în timp ce U Cluj vine după o victorie de moral în derby-ul cu CFR Cluj, care i-a readus în Top, la egalitate cu FCSB. Rămâne de văzut dacă și-au revenit complet.
Duminică, CFR Cluj este obligată să învingă nou-promovata Unirea Slobozia, care a surprins multe echipe. Clujenii nu sunt acolo unde se așteptau, au coborât pe locul 4 și nu-și permit pași greșiți. La rândul lor, cei de la FCSB nu vor să cedeze puncte la Ovidiu, deși Farul Constanța este o echipă capabilă să obțină cel puțin un punct. Chiar dacă șansele la play-off pentru Farul sunt reduse, o surpriză este posibilă.
Etapa se încheie luni cu duelul dintre Rapid București și Gloria Buzău. Giuleștenii nu au voie să cedeze puncte înaintea derby-ului cu Dinamo, mai ales că întâlnesc o echipă aflată pe ultimul loc. Totuși, Gloria Buzău a arătat că poate juca fotbal de calitate.
Clasamentul actual din Superliga după 19 etape este următorul:
- FC Universitatea Cluj – 33 de puncte, golaveraj +11 (28 de goluri marcate, 17 primite)
- FCSB – 33 de puncte, golaveraj +9 (29 de goluri marcate, 20 primite)
- Dinamo București – 32 de puncte, golaveraj +9 (28 de goluri marcate, 19 primite)
- CFR 1907 Cluj – 31 de puncte, golaveraj +9 (32 de goluri marcate, 23 primite)
- Universitatea Craiova – 29 de puncte, golaveraj +9 (29 de goluri marcate, 20 primite)
- Sepsi OSK – 29 de puncte, golaveraj +6 (27 de goluri marcate, 21 primite)
- FC Petrolul – 28 de puncte, golaveraj +4 (20 de goluri marcate, 16 primite)
- Rapid București – 25 de puncte, golaveraj +3 (22 de goluri marcate, 19 primite)
- Oțelul Galați – 23 de puncte, golaveraj -3 (14 de goluri marcate, 17 primite)
- FC Farul Constanța – 22 de puncte, golaveraj -7 (19 de goluri marcate, 26 primite)
- Poli Iași – 22 de puncte, golaveraj -8 (20 de goluri marcate, 28 primite)
- AFC Hermannstadt – 22 de puncte, golaveraj -9 (22 de goluri marcate, 31 primite)
- UTA Arad – 21 de puncte, golaveraj -4 (19 de goluri marcate, 23 primite)
- Unirea Slobozia – 21 de puncte, golaveraj -9 (19 de goluri marcate, 28 primite)
- FC Botoșani – 18 puncte, golaveraj -9 (16 de goluri marcate, 25 primite)
- Gloria Buzău – 16 puncte, golaveraj -11 (18 de goluri marcate, 29 primite).