Patru stadioane din Bucureşti, Steaua, Dinamo, Rapid şi Arcul de Triumf, vor trece printr-un proces de modernizare înaintea Europeanului din 2020.
Reprezentanţi ai cluburilor care au în proprietate arenele s-au întâlnit cu oficiali ai Companiei Naţionale de Investiţii. Stadionul din Giuleşti şi cel din Ştefan cel Mare vor fi refăcute din temelii, iar arena din Ghencea va fi doar modernizată.
„Anul acesta se vor face documentele şi de la anul se vor începe lucrările. Sunt fericită pentru că stadionul Rapid se va dărâma şi se va construi altul nou, care va avea 18 000 de locuri şi trebuie să fie gata până în 2020. Mai cred şi în salvarea echipei de fotbal„, a anunţat preşedintele CS Rapid, Vali Ionescu-Caciureac.
Patru miliarde de euro se presupune că va investi România pentru organizarea celor patru meciuri pe care ţara noastră le va găzdui la Euro 2020: trei din faza grupelor şi unul din optimile de finală.
Toate partidele vor avea loc pe Arena Naţională, iar cele patru stadioane care vor fi refăcute vor fi folosite pentru antrenamentele echipelor naţionale calificate la turneul final.