luni, iunie 30, 2025
AcasăEditorialSpre un obiectiv mai realist

Spre un obiectiv mai realist

Dinamo a pierdut astăzi la Buzău și cred că este momentul ca noi toți să acceptăm care ne este obiectivul pentru sezonul acesta.

Ce a fost azi? Dinamo a pierdut astăzi la Buzău după un meci în care am arătat rău…chiar foarte rău pe alocuri. Am avut bonusul de a începe meciul de la scorul de 1-0, însă per total am fost dominați categoric, am avut câteva tentative pe contraatac, dar nu înțeleg de ce nevoia de a experimenta în plin sezon, de a renunta la sistemul care începea să dea roade, să meargă, cum a fost cel din meciul cu Concordia Chiajna spre exemplu. Chiar și cu CSA am jucat fotbal, nu a spus nimeni că am jucat mai prost decât adversarii.

L-am văzut pe un Dujmovic incredibil, care a scos două mingi incredibile, intervenții prin care a salvat linia defensivă visătoare, care primește constant câte 2-3 goluri pe meci în campionat, avem printre cele mai slabe apărări din campionat. Ofensiv nu compensăm, că stăm prost și acolo. Avem și tendința de a ne complica teribil în fața porții și ne batem joc de fotbal în unele momente.

Evident că nu ai cum să fii prea răbdător și mulțumit după un nou eșec în campionat, să legăm înfrângeri peste înfrângeri. Urmează o pauză competițională de aproximativ 10 zile până la următorul meci, cel cu Viitorul Pandurii Tg Jiu din Cupa României, apoi avem meci cu Unirea Slobozia în campionat, care nu știm încă când și unde se va disputa.

Perspectivele au devenit mult mai sumbre după ultimele două înfrângeri din campionat și evoluția de astăzi ne face să fim mult mai puțin optimiști. Cred că obiectivul s-a schimbat clar în această după-amiază, oricât am fi de optimiști de felul nostru.

Spre…salvare! În momentul în care Vlad Iacob și Ovidiu Burcă au venit la Dinamo era un haos generalizat și anunțul faptului că încercăm să ne batem pentru promovare a părut puțin surprinzător. Noi, fanii, eram mai dispuși să mergem către un obiectiv mai realist, ținând cont de exodul de jucători imediat de după retrogradare, de falimentul care părea incredibil de aproape și care reprezintă un pericol constant.

După ce am ajuns la 5 înfrângeri în 7 etape, putem spune cu tristețe faptul că obiectivul de a merge în play-off a fost ratat cu brio, astfel că trebuie să acceptăm realitatea în care ne aflăm: ne batem pentru salvarea de la retrogradare din liga secundă.

Este trist, este păcat că am ajuns în situația asta, dar cumva aici ne aflăm. Ca să înțelegem cat de puțin probabil este să ajungem în play-off, ar trebui că în următoarele 12 meciuri rămase de disputat în sezonul regular, noi să câștigăm cam 9. Imposibil, echipa nu este capabilă de așa ceva.

Slab am jucat….

P.S: Vedeți de ce eu ceream cu insistență să aducem încă un atacant. Ai doi atacanți în lot și preferi să joci fără…

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare