AcasăEditorialSpirit de câine

Spirit de câine

Ușor, ușor, o bună parte din lotul care a readus Dinamo în prima ligă pleacă sau a plecat.

Ieri, în cadrul conferinței de presă de la Săftica, antrenorul Zeljko Kopic a confirmat ceea ce știam deja, faptul că Iulian Roșu și Filip Dujmovic vor pleca definitiv de la Dinamo, în vreme ce Deniz Giafer și Valentin Borcea vor fi cedați sub formă de împrumut.

Iulian Roșu a venit la Dinamo în vara anului 2022 și nu a fost un transfer care să ridice prea multe speranțe, un jucător care schimba câte o echipă la fiecare an, nici nu intra în planurile lui Ovidiu Burcă în prima parte a sezonului 2022/2023. Ne aducem aminte de debutul lui, cu un cartonaș roșu primit în primul minut de la intrarea în teren. A strâns din dinți, a luptat și și-a primit șansa. Când a primit-o, a fost decisiv. Fără golurile cu Brașov sau Șelimbăr spre exemplu, nu cred că am fi vorbit despre Dinamo în prima ligă, dar mai ales aportul incredibil din dubla cu Argeș, când a fost unul dintre cei mai buni jucători.

Nu știu din ce motiv, nu a fost unul dintre preferații lui Ovidiu și minutele s-au diminuat, până în momentul în care a ieșit cu totul din echipă. Cu doar 300 de minute în 10 partide, Iulian Roșu pleacă de la Dinamo, dar lasă în urmă o impresie foarte frumoasă, ne vom aduce aminte cu drag de acel spirit de câine pe care îl arăta în teren, o transformare din băiatul cu mult bun simț și educat, în ”câinele” din teren. A fost, recunosc, unul dintre preferații mei, pentru că era chiar un om deosebit, dar mereu am fost adeptul în a acorda credit antrenorului. Sper să ajungă la o echipă care să îl aprecieze și să îl folosească la adevărata lui valoare!

Așa cum sper că și Filip Dujmovic va ajunge undeva unde să poată evolua, a venit și el în sezon promovării, a suferit din cauza regulii U19, rezervă pe nedrept, a fost și el un exemplu de profesionalism,un jucător care și-a respectat locul, chiar dacă în acest sezon a evoluat într-un singur meci și a trebuit să fie rezerva lui Adnan. Un băiat de caracter, sper să aibă parte de mult succes în cariera lui.

Deniz Giafer și Valentin Borcea nu se despart decât temporar de Dinamo, sper să profite de oportunitatea de a merge undeva să joace, clubul să aibă grijă unde îi împrumută, pentru că au potențial și pot ajuta Dinamo pe viitor, dar este un moment extrem de important. Să nu considere împrumutul o pedeapsă, dar o șansă de a le demonstra celor din club că au greșit și că pot reveni mai puternici!

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare