Jucătorii spanioli care au fost aduși pe salarii consistente de Cortacero cer mai mulți bani decât perioada în care au jucat efectiv pentru Dinamo.
Cazurile Isma Lopez și Borja Valle au ridicat câteva semne de întrebare care trebuiesc lămurite. În ambele cazuri jucătorii au fost plătiți de către DDB pentru perioada în care au evoluat pentru echipa noastră.
DDB trebuia să achite acele sume altfel Dinamo risca depunctarea imediată.
Cei doi au reclamat însă Clubul pentru toată perioada contractuală, dorind să fie plătiți și în perioada scursă până la care și-au găsit noile angajmente.
Dinamo trebuie să rezolve în aceste zile problemele lăsate de Cortacero și spaniolii care au adus clubul alb-roșu aproape de faliment.
Isma Lopez a reclamat Dinamo la Fifa pentru drepturile contractuale ( pe toată perioada contractului). In acest sens forumul international decis ca clubul alb-roșu să aibă blocate transferurile pana la rezolvarea acestei spete.
În club era cunoscută această situație, avocații lui Dinamo au reacționat imediat și au depus astăzi recurs la TAS pentru clarificarea acestei spețe.
Sursele juridice din clubul Dinamo ne-au anunțat că imediat după înregistrarea recursului, în câteva zile, Dinamo va putea efectua transferuri iar speța cu Isma Lopez se va judeca la TAS peste aproximativ 8 luni.
Este clar că vor mai veni asemenea sume dar suntem de asemenea încrezători că toate aceste probleme se pot rezolva cu ajutorul suporterilor.
[…] Dinamo, interdicție uriașă de la FIFA. Totul a pornit de la reclamația făcut de fundașul spaniol Isma Lopez, unul dintre jucătorii ademeniți în Ștefan cel Mare de Pablo Cortacero. Acesta a jucat pentru Dinamo în perioada septembrie 2020 – ianuarie 2021, însă vrea să primească banii pe durata întregului contract, potrivit Radio Dinamo. […]
[…] Clubul strange datorii dupa datorii. Ultimele, catre spaniolii Borja Valle, Rene Roman si Isma Lopez i-au dat block la transferuri din partea FIFA. ‘Cainii’ vor deschide actiune la TAS si sunt siguri ca sanctiunea va fi ridicata temporar, sustine Radio Dinamo. […]
[…] Clubul strange datorii dupa datorii. Ultimele, catre spaniolii Borja Valle, Rene Roman si Isma Lopez i-au dat block la transferuri din partea FIFA. ‘Cainii’ vor deschide actiune la TAS si sunt siguri ca sanctiunea va fi ridicata temporar, sustine Radio Dinamo. […]