Soluție nouă în atac

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Dinamo se pregătește de partida cu Ripensia Timișoara, un meci în care echipa noastră este obligată să obțină toate punctele puse în joc.

Trei puncte care ne vor permite să urcăm câteva locuri în clasament, dar nici să nu pierdem de tot contactul cu primele 6 clasate din zona de play-off. Un meci greu, împotriva unei echipe care tocmai a învins pe Politehnica Iași cu scorul de 3-1, rezultat care a dus la demiterea lui Claudiu Niculescu.

Nu există însă scuze pentru un eventual rezultat negativ și Dinamo trebuie să obțină a doua victorie consecutivă pe teren propriu. Este nevoie de un joc ofensiv mult mai bun față de ce am arătat în ultimele etape. 6 goluri marcate de Dinamo în ultimele 6 meciuri oficiale și numărul ocaziilor create este mult prea mic.

În ultimele săptămâni, Ovidiu Burcă s-a bazat doar pe Alexandru Pop pentru postul de atacant. Deși vârful dinamovist a marcat în victoriile cu Târgu Jiu și Slobozia, din punct de vedere fizic acesta nu poate să ducă un ritm de 90 de minute.

În ultimele meciuri pe banca de rezerve a fost Cătălin Țîră, dar acesta își revine după o accidentare la genunchi și nu poate evolua mai mult de câteva minute. A lipsit de pe banca Vasile Buhăescu, care a suferit și el o accidentare. O dezamăgire de când a venit la Dinamo, Vasile a revenit la antrenamentele echipei și la ultima noastră prezență la Săftica, el a spus că va fi apt pentru partida cu Ripensia. Foarte probabil el va fi pe banca de rezerve și ar putea intra măcar 15-20 de minute, astfel încât Burcă să aibă variantă de înlocuire la Alexandru Pop.

Vasile Buhăescu are doar un gol marcat de când a venit la Dinamo, în etapa a doua, cu Oțelul Galați. 

5 goluri are Alexandru Pop pentru Dinamo

CITESTE SI:

De ce este indispensabil Antonio Bordușanu momentan! Cum îl vede Ovidiu Burcă

Cum vede Albentosa perioada petrecută la Dinamo

loading...

Lasă un răspuns