Soluția pentru unul din posturile unde Contra așteaptă întăriri: Paul Anton

Stiri Dinamo

Scris de:

Dinamo este pe cale să bifeze primul transfer al verii. În așteptarea lui Salomao și a unui răspuns din partea lui Juventus în privința atacantului Francesco Margiotta, Cosmin Contra a vorbit despre posibila revenire a lui Paul Anton.

 Getafe a reușit promovarea la doar un an distanță de retrogradarea din Primera Division. Paul Anton a fost folosit în 33 de partide pe parcursul sezonului, însă în partea a doua a fost doar de două ori titular la echipa unde a evoluat și Cosmin Contra în trecut.  

Relațiile bune ale lui Contra la Getafe nu l-au ajutat să afle în avans intențiile clubului iberic în ceea ce îl privește pe mijlocașul român. Bucureștenii încă mai așteaptă un răspuns de la formația madrilenă, care ar trebui să achite 650.000 de euro dacă ar alege să îl păstreze, după ce a achitat 150.000 de euro în vara trecută pentru a-l împrumuta în Segunda Division.  Acum câteva luni Cosmin Contra spunea că sunt șanse minime ca Anton să fie păstrat la Getafe.  

Pe ce posturi iși dorește Cosmin Contra jucători

“Getafe are o opţiune de cumpărare a lui Anton, dar dacă ei nu o activează, atunci el se va întoarce. Cu el în teren va fi altceva, chiar dacă unii au altă părere. E bine că nu suntem luaţi în serios, îmi convine că se vorbeşte doar de Fcsb, Cfr, Viitorul. Îmi place să fiu outsider”, a precizat Cosmin Contra.

32 de meciuri și 2 goluri
a strâns Paul Anton în tricoul lui Getafe.

 

Nu e ușor după ce te refuză să te reorientezi spre alți jucători. Nu e ușor să te refuze, să ceară timp de gândire și noi nu avem timp, asta e problema. Mai vrem un mijlocaș central, un fundaș central, un vârf de atac sau de bandă”, a comentat tehnicianul lui Dinamo.

loading...

Lasă un răspuns