George Puscas este atacantul lui Dinamo, dar in culise se pare că sunt probleme.
Potrivit unei informații publicate de FANATIK, situația contractuală a lui George Pușcaș ar fi devenit una delicată. Atacantul dinamovist, aflat în recuperare după intervenția chirurgicală suferită în această vară, ar fi refuzat, cel puțin pentru moment, oferta clubului de a-și prelungi contractul.
Conform sursei citate, oficialii lui Dinamo i-au propus un nou angajament valabil pentru încă două sezoane, însă atacantul nu și-ar fi dat acordul. În aceste condiții, conducerea ar fi nemulțumită de situație, mai ales că jucătorul intră în ultimul an de contract și, începând cu 1 ianuarie 2027, ar putea negocia liber cu orice altă echipă. Andrei nicolescu a declarat recent ca isi doreste prelungirea contractului de acum: „Ne dorim predictibilitate. Am discutat cu George despre acest lucru. Pentru noi este un pariu care până acum nu a ieșit așa cum ne-am fi dorit, însă dacă își revine complet și începe să joace la nivelul așteptat, ar fi important să știm încă din august-septembrie că putem continua împreună și în sezonul următor”, Andrei Nicolescu la Prosport.
Mai mult, FANATIK susține că în cadrul clubului s-ar lua în calcul inclusiv varianta unei rezilieri a contractului, în cazul în care cele două părți nu vor ajunge la un acord privind prelungirea înțelegerii. Până în acest moment, Dinamo nu a avut o reacție oficială pe marginea informațiilor.
Transferat în februarie 2026 din postura de jucător liber, după despărțirea de formația turcă Bodrumspor, George Pușcaș a evoluat în partea a doua a sezonului precedent pentru Dinamo, însă a fost afectat de probleme medicale. În cele din urmă, atacantul a fost operat de hernie inghinală și se află în plin proces de recuperare.
După meciul amical cu Ștefănești, Pușcaș a vorbit despre stadiul recuperării și despre momentul în care speră să revină pe teren.
„Mă simt mult mai bine, sunt fericit. Recuperarea decurge foarte bine, încep să acumulez antrenamente și să mă simt din ce în ce mai bine. Când vii după o operație, trebuie să reintri în ritm și să-ți recapeți amplitudinea mișcărilor. Având mereu o durere, îmi era greu să-mi controlez mișcările și probabil alergam ușor diferit uneori.”
Atacantul a explicat că nu dorește să ofere o dată exactă pentru revenire, preferând ca recuperarea să decurgă fără presiune.
„Nu pot oferi o estimare, pentru că aș crea așteptări și n-aș vrea să existe dezamăgiri. Vreau ca recuperarea mea să decurgă lin și totul să fie în regulă. Dacă totul merge conform planului, nu mai durează mult. Într-o lună, o lună și jumătate, sper să pot reintra la antrenamente și apoi în jocuri.”
În sezonul trecut, George Pușcaș a bifat câteva apariții în tricoul lui Dinamo, reușind un gol și o pasă decisivă în returul cu FC Argeș din play-off. În prezent, atacantul este cotat la 750.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
