Dinamo va avea în acest sezon un nou sponsor principal, după ce acordul cu 888 s-a încheiat.
Andrei Nicolescu a explicat săptămâna trecută în cadrul emisiunii ,,Dinamo 7/9” de la Playsport faptul că sunt două firme din zona de betting care sunt creditate cu cele mai mari șanse.
,,Avem discuții în acest moment cu două companii din zona de betting, probabil le vom finaliza cât mai repede. Contează cât de bine putem promova partenerii, să activăm evenimente pe placul suporterilor.”
Administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu a vorbit în cadrul intervenției de la Digisport faptul că ridicarea interdicției la transferuri cade în sarcina acționarilor, dar a dat o veste bună, faptul că există interes major pentru firmele care vor să devină sponsori în noul sezon:
”Există numeroase discuții interne, sunt așteptări din partea managementului sportiv cu privire la ridicarea interdicției la transferuri, dar deocamdată nu am nicio noutate în acest caz. Aici întrebările ar trebui să meargă către noii acționari.
Aș lua-o pas cu pas cu transferurile, mai întâi trebuie să ne rezolvăm problema. Există dorința să aducem jucători de valoare, dar primul pas trebuie să fie ridicarea interdicției. Sezonul ăsta există mare înghesuială la sponsori, n-aș putea să spun că ne pierdem sponsorul. Nu știu care sunt discuțiile, dar există multe companii interesate să preia postul de sponsor principal.
N-am încasat niciun leu, nici măcar pe cei care i-am dat nu i-am luat. Am creditat clubul în vreo trei rânduri, nu puteam să lăsăm brandul ăsta să moară. Nu îmi pare rău, chiar mă bucur că am putut ajuta”, a declarat Zăvăleanu, la emisiunea Liga Digi Sport.