Cu toții așteptăm meciul din această seară de la Voluntari, care poate fi decisiv pentru Gane.
Sperăm că meciul de la Călărași să fi fost un restart atât de necesar pentru echipa noastră, care pierduse cu Viitorul și Astra de o manieră dezamăgitoare. A fost 3-1 la Călărași, nimeni nu este entuziasmat după această calificare, dar ne dorim să fi fost începutul unei serii pozitive. Asta în condițiile în care în campionat, ne aflăm în plină serie negativă.
Atacul lui Dinamo este la pământ, avem din nefericire cel mai slab atac din 2021, doar 5 goluri marcate în campionat în 10 meciuri. Întâmplător sau nu, deși eu cred că este un eșantion semnificativ, nicio reușită nu a venit în repriza secundă. Dintre golurile marcate, două la Hermannstadt, două cu Mediaș și unul la Arad, doar cele cu Mediaș au venit când eram conduși. În rest, în nicio altă partida nu am revenit pe tabelă, un aspect îngrijorător. Se merge pe principiul, am primit gol, am pierdut.
Au trecut mai bine de 440 de minute de la ultima reușită în campionat, se întâmpla la Arad, când Deian puncta din lovitură de pedeapsa. Spuneam că suntem în plină serie negativă, deoarece în ultimele 5 etape de campionat, avem un singur punct. Însă va fi momentul în care răsturnăm situația?
Avem astăzi un meci la Voluntari, împotriva unei echipe aflate sub noi în clasament. Lunea viitoare primim vizită lui Argeș, o echipa surprinzătoare, care a arătat că are și ceva limite.
Încheiem seria de trei meciuri, pe care eu le consider abordabile, cu o deplasare la Iași, o echipa care nu mai obține nimic în ultimele luni și care pare condamnată. Seria negativă nu mai poate continua, pentru că încă un rezultat pozitiv astăzi sau la următorul meci, poate fi „fatal” pentru soarta lui Gane. Seria aceasta cu Voluntari, Argeș și Iași poate schimba și percepția noastră despre antrenorul Gane, care nu se mai bucură de sprijin din partea suflării dinamoviste. Pentru recâștigarea încrederii, are nevoie de câteva rezultate pozitive.
Toată lumea observă jocul prost al lui Dinamo, felul în care echipa se exprimă, de fapt, cum nu se exprimă. Am spus și cu alte ocazii, nu ar fi fost atât de multe discuții, dacă echipa juca fotbal, dacă ne cream ocazii, dar evoluam de la egal la egal cu Viitorul și Astra, dar asta nu s-a întâmplat, am fost mult sub ei, echipe aflate sub noi în clasament în disputele directe.
Vom primi câteva răspunsuri astăzi, sper să ne liniștim și să obținem o victorie, care ulterior să aducă și altele, să ieșim din zona asta a clasamentului, pentru că de rezultatele echipei depind mult și acțiunile suporterilor, care au oferit mult în ultimele săptămâni, dar care așteaptă și ceva pozitiv. Dacă nu se schimbă nimic în bine, ești nevoit să intervii și să schimbi tu, că nu ai alternativă
Dinamo este fără gol marcat în ultimele cinci runde, interval în care a scos doar un punct (0-0 cu Sepsi OSK, acasă).
14 dintre cele 23 de goluri marcate de roş-albi în ediţia curentă au fost izbutite în repriza secundă. Gruparea bucureşteană a primit cel puţin un gol în 20 dintre cele 25 de meciuri disputate în sezonul actual. FC Voluntari şi Dinamo s-au mai întâlnit de 17 ori în principala competiţie internă, de două ori s-au impus ilfovenii, de 14 ori au câştigat bucureştenii, iar un joc s-a terminat la egalitate.
HAI DINAMO!