Serdean susține ca nu are calitate de acționar: ,,Ce control am eu?” Replica RTZ

Stiri Dinamo

Scris de:

Dorin Serdean încearcă pe toate căile să blocheze planul de reorganizare.

Omul care în martie a preluat pachetul majoritar al acțiunilor clubului Dinamo 1948 S.A, deținut de Pablo Cortacero, susține într-un document depus recent la Tribunal, că nu are calitatea de acționar și, ca atare, administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu nu trebuia să-i interzică votul în Adunarea Generală a Creditorilor Dinamo 1948 S.A., din 14 octombrie, conform Gazetei Sporturilor.

„Creditorul Dorin Șerdean nu se află în situația de a controla direct sau indirect debitorul, acesta neavând calitatea de acționar al lui Dinamo 1948 S.A. (în faliment)”, se arată în actul prin care Șerdean contestă și faptul că administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu nu i-a permis să voteze la Adunarea Generale a Creditorilor Dinamo 1948 S.A., din 14 octombrie.

„Întrucât, domnul Dorin Șerdean deține doar 2,74% din categoria creanțelor salariale, respectiv 0,04% din totalul creanțelor înscrise la masa credală, acesta nu ar fi putut schimba decizia luată de către creditori chiar dacă legiuitorul nu i-ar fi interzis în mod expres dreptul la vot. Realitatea este că 97,44% din creditorii care au vot au aprobat Planul modificat”.

„Eu ca persoană fizică, Dorin Șerdean, înscris la categoria creditori salariati, am votat împotriva modificării planului deoarece am considerat că nu este viabil. Nu se menționează sursele de finanțare, previziuni cash-flow, etc.

Toată direcția celor propuse de administratorul judiciar este dată spre nu știu ce împrumuturi viitoare, un investitor, se ajunge la o cifră de 51 milioane lei necesară în viitorul apropiat și mediu, etc, deci totul ambiguu și nimic concret”, a transmis Dorin Șerdean pentru Gazeta Sporturilor.

Dorin Șerdean dă de înțeles că nu s-a putut implica în destinele clubului Dinamo 1948 S.A. din cauza acțiunilor administratorului judiciar, Răzvan Zăvăleanu îndreptate împotriva lui.

„Și dacă vreți să continuăm și pe lângă procedură: ce control am eu atât timp cât administratorul judiciar nu ține cont de hotărârea instanței în privința desfacerii contractului meu de munca? Din martie, deci de opt luni, utilizează toate tertipurile juridice posibile pentru ca eu să nu fiu repus în drepturi.

A cerut ordonanță presedințială ca să nu fie dusă la îndeplinire hotărârea instantei, apoi a făcut apel. Iar în urmă cu trei zile, luni, 31 octombrie, sub pretextul schimbării avocatului a mai cerut un termen, totul ca să tergiverseze lucrurile deși realitatea consfințită printr-o hotărâre a unei instanțe judecătorești este una singură: mi-au desfăcut contractul de muncă ilegal, printr-un abuz. Și altele, multe altele”, a acuzat Dorin Șerdean pentru Gazeta Sporturilor..

Într-un document trimis la Tribunal, joi, 27 octombrie, Răzvan Zăvăleanu explica judecătorului sindic că Dorin Șerdean nu a avut drept de vot, deoarece nu este un simplu creditor al SC Dinamo 1948 S.A.

„Domnul Dorin Șerdean este administrator și asociat unic (cota de participare la beneficii și pierderi 100%/100%) al Lotus Perfect Products SRL, acționar al Dinamo 1948 S.A. ce deține o cotă de participare la beneficii și pierderi de 72,8758%/72,8758%.

De asemenea, nici Lotus Perfect Products SRL nu este un simplu acționar majoritar al Dinamo 1948 SA”, scrie în actul depus de Răzvan Zăvăleanu la dosar. Administratorul judiciar al lui Dinamo a evidențiat faptul că Dorin Șerdean controlează Dinamo, prin intermediul Lotus Perfect Products SRL.

 „Solicităm judecătorului sindic respingerea contestației ca fiind vădit nefondată și aplicarea unei amenzii judiciare lui Dorin Șerdean, pentru exercitarea cu rea credință a drepturilor procesurale”. RTZ

Programată inițial pentru 24 octombrie, judecarea Planului de reorganizare modificat a fost amânată pentru 21 noiembrie, pentru soluționarea contestațiilor. În cazul în care va fi aprobat și de judecătorul sindic, APCH devine acționar majoritar, cu 99,17%, în acest moment fiind doar acționar minoritar, cu 20,06%. Dorin Șerdean/Lotus, acționarul majoritar de acum, se va prăbuși de la 72,87% la doar 0,75%, Nicolae Badea/ACSFC Dinamo de la 7,03% la 0,07%, iar Cornel Dinu de la 0,03 la 0,003%.

Planul de reorganizare modificat a mai fost contestat Cornel Țălnar și de Nicolae Badea.

loading...

Lasă un răspuns