Cazul Ionut Serban este unic in lumea fotbalului si Dinamo se poate trezi cu o gaura de un milion de euro in perioada urmatoare, daca nu se ajunge la o intelegere cu jucatorul.
Acesta spune ca nu vrea sa faca rau clubului, dar pune anumite conditii pentru a continua la Dinamo: „A ramas sa mai discutam, am tinut legatura cu Bogdan Balanescu, cred ca am avut convorbiri OK, sa vedem ce va fi, nu e ceva inchis. In al doilea rand, si poate dezvoltam asta imediat, nu vreau sa-i fac probleme lui Dinamo. In al treilea rand, situatia e asa: am discutat doar despre prelungire, nu s-a vorbit de o suma anume, n-am cerut mai mult, nici n-am ajuns la discutii despre bani de fapt! Clubul vrea prelungire pe un an, eu sunt OK, dar problema mea cea mare e ca nu joc! Restul, chestii financiare, le-am rezolva noi.
Repet, n-am ajuns la bani! Nu cred ca eu castig mult. Hai sa privim adevarul in fata: acum, in Liga 1, salarii mari sunt peste 10.000 de euro. Eu am avut si am cerut mereu salariu normal. Eu vreau niste garantii.Vreau sanse egale cu ceilalti coechipieri. Asta vreau. Si cred ca putem ajunge la o intelegere. Eu chiar cred ca sunt sanse sa ne intelegem! Am discutat cu Bogdan destul de multe chestii, de multe ori, de aceea cred ca se poate.” a declarat Serban pentru Gazeta Sporturilor.
Acesta spune ca deja celebra clauza i-a daunat carierei lui de jucator, fiind legat de Dinamo din 2014, fara a avea posibilitatea de a evolua in alta parte: ” Stiu ca pot mai mult, nu am pretentii exagerate. Eu, practic, am fost mereu legat de maini si de picioare cu contractul acesta. Si mi-am irosit cel putin 5 ani din cariera mea fotbalistica! Am pus eu clauza aia nenorocita?! O urasc! Nu e normal sa fiu scos eu vinovat. Nu crezi ca am avut propuneri sa ma duc imprumut sa joc undeva? Am incercat si eu de atatea ori. Dar trebuie si acordul clubului, iar ca sa nu existe riscul de interpretare a clauzei, n-am mai plecat nicaieri. Mi s-au dat cateva sanse la inceput, cu Stoican si o parte cu domnul Rednic, apoi, practic, am fost dat la o parte.” a mai declarat acesta pentru aceeasi sursa.