Meciul cu FCSB a fost unul extrem de dur, cu intrări la limita regulamentului, în special din partea oaspeților.
În repriza a doua, atacantul lui Dinamo, Astrit Selmani, a suferit o lovitură puternică în zona capului, după ce Valentin Crețu l-a lovit involuntar cu gheata. Selmani a rămas pe teren, deși avea o umflătură vizibilă.
Din informațiile noastre, la finalul meciului nu s-a simțit deloc bine și a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare, suferind o posibilă comoție.
„Selmani are probleme medicale, primește îngrijiri și vom vedea care este situația lui. Acesta este play-off-ul, urmează derby-ul cu Rapid. Știam că va fi foarte greu, dar vrem să dăm totul împotriva tuturor echipelor”, a explicat antrenorul Zeljko Kopic.
Probleme cu accidentările
Dennis Politic a ieșit de pe teren în minutul 56, după o accidentare la bicepsul femural al piciorului stâng, părăsind terenul în lacrimi. În doar 10 minute, Dinamo a mai pierdut doi jucători: Mărginean a ieșit șchiopătând, iar la scurt timp a fost urmat de Homawoo, celălalt fundaș central titular.
„Nu mai înțeleg de ce se întâmplă asta. Ne-am pregătit cât am putut de bine, deși sentimentul din teren era că îi avem în mână. Am marcat primii, speram să intrăm cu 0-1 la pauză, am avut o atitudine bună, dar, din păcate, au marcat dintr-o fază fixă.
Dacă noi înscriam la acea fază prin Perica, poate era altceva, dar asta e… Nu i-am simțit mai buni în seara asta, ăsta e sentimentul meu. Trebuie să marcăm mai mult. Ne pare rău pentru fani, trebuie să muncim mai mult și să ne luăm revanșa.
E a patra oară… Același picior, tot la bicepsul femural. Nu mai înțeleg nimic. Am fost la controale, la RMN, îmi fac prevenția, mănânc bine, mă hidratez, fac tot ce depinde de mine… Chiar nu înțeleg.
Alții fac sprinturi și rezistă până în minutul 90. Încerc să îi dau de cap. Prefer recuperarea pe cale naturală, asta e cea mai bună variantă.
Obiectivul pentru acest sezon a fost intrarea în play-off. Nu vrem să fim aici doar de formă, să venim și să ne bată toți. Am făcut un meci slab la Cluj, azi am făcut o partidă bună. Trebuie să vedem ce este de făcut, să fim mai eficienți, să nu mai luăm goluri din faze fixe. Am fost aproape, dar totuși destul de departe...”, a spus Dennis Politic, după meciul cu FCSB.