AcasăEditorialSeară perfectă!

Seară perfectă!

Dinamo era în mare presiune înainte de startul acestui meci, victoria celor de la Unirea Dej în fața echipei din Buzău complicau teribil calculele finalului de play-off.

Prima victorie din play-off a celor de la Dej a dinamitat situația în play-off, cu 39 de puncte Unirea Dej a egalat Gloria Buzău la puncte iar Dinamo avea doar un punct în fața celor două echipe.  Victoria devenea absolut necesară în aceste condiții, dar întâlneam o echipă care juca având calificarea superligă pe masă.

Meciul de la Galati a semănat, ca și desfășurare, cu ceea ce s-a întâmplat în meciul din semifinala Champions League de ieri dintre AC Milan și Inter Milan. Elevii lui Burcă au început perfect, și-au subordonat adversaul, iar avantajul de două goluri după primele 30 de minute era nedrept față de ceea ce s-a întâmplat în teren.

În repriza secundă Dinamo s-a aparat bine, oaspeții au avut însă câteva ocazii pe finalul meciului însă Dujmovic a arătat de ce este atât de iubit de fanii dinamoviști.

Calculele se complică acum foarte mult și pentru Otelul Galați, echipă care întâlnește consecutiv Buzău și Dej, două echipe care se vor bate pentru fiecare punct pentru a prinde un loc de baraj.

Pentru noi urmează o noua finală, cu rivalii de la CSA, un meci pe care, daca îl câștigam, poate fi crucial în ecuația calificării directe. O eventuală victorie a băieților noștri, dincolo de miza care ține de onoare și miză, ar însemna o presiune enormă pusă pe gălăteni înainte de ultimele două etape pe care aceștia le au de disputat

Câine , daca iubești echipa asta, luni vei fi prezent pe ARENA NAȚIONALĂ și vei striga TARE PENTRU DINAMO!

Este timpul fim prezenți și ne luăm revanșa

HAI DINAMO!

 

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

78,000FaniÎmi place
12,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare