Arena Națională, cel mai mare stadion din România, are toate șansele să fie redeschis săptămâna viitoare. Ultimul document pe care-l așteaptă proprietarul arenei de cinci stele va fi depus, cel mai probabil luni, la Primărie.
Cel puțin asta susține Vasile Dâncu, ministru al administrației și dezvoltării regionale.
”Probabil că luni, în cadrul ședinței Comisiei Tehnice, agrementul va fi oferit Primăriei și deci se vor putea desfășura meciuri în viitor pe acest stadion. Dacă din 2011 și până în 2016, cei de la Primărie s-ar fi preocupat să aducă buletine de analiză, cum au depus acum, ar fi fost mult mai simplu.
Ne-au adus, după un scandal mediatic, în 3 martie, de la un laborator din Italia care e superior celui de la ISU, documentul care spune că e de categoria B, deci se pot desfășura meciuri”, a spus Dâncu la Pro TV.
Mircea Rednic declara ca isi doreste ca meciurile din play-off, sa se desfasoare pe cel mai mare stadion al tarii. Sa vedem dupa aceasta decizie, ce vor alege cei din conducerea clubului. Sper ca in curand, meciurile sa se mute pe Arena, poate chiar de la meciul cu Pandurii, de saptamana viitoare.