După cum v-am anunțat mai devreme, avem și o veste bună înainte de meciul din această seară.
Alexandru Răuță este unul dintre jucătorii cu experiență care va continua la Dinamo și în acest sezon, chiar dacă acesta și-a depus inițial memoriu pentru a rămâne liber de contract.
Colegii noștri din DDB au venit cu confirmarea oficială și Alexandru Răuță va juca la Dinamo în continuare, el și-a retras memoriul depus. Practic rămâne doar un semn de întrebare în privința situației lui Paul Anton,mijlocașul central fiind mai aproape de plecare decât de rămânere, dar mai multe vom afla pe data de 4 august, când se va judeca din nou la CNSL:
,,ALEXANDRU RĂUȚĂ CONTINUĂ LA DINAMO!
Alex a înțeles că Dinamo trece printr-o perioadă foarte grea și a acceptat să renunțe la memoriul depus.
Înainte de orice, a înțeles că situația dificilă în care se află clubul nu are legătură cu cei care conduc acum Dinamo, ci cu persoane care au avut misiunea să ne îngroape cu totul.
Clubul este condus acum pe alte principii. E adevărat că nu avem foarte mulți bani și că singura sursă de susținere sunt suporterii, prin biletele cumpărate, prin cotizații și comenzi de tricouri inscripționate.
Astăzi la ora meciului vor fi anunțate județele și țările care au reușit să facă sold out.
Până acum, cei care au terminat biletele virtuale alocate sunt:
DDB Brașov, Dinamoviști din Italia, DDB Bihor, DDB Prahova, Italia Supreme ,DDB Constanța, DDB Arad, DDB UK, DDB Italia, DDB Brăila, DDB Vrancea și DDB București. În toate județele sunt câini care continuă să facă eforturi pentru ca Dinamo să existe. Le mulțumim tuturor pentru implicare!” a fost mesajul DDB