Dinamo a disputat în într-o căldură înfiorătoare la Snagov, primul amical al verii.
Fără Ovidiu Burcă pe bancă, Dinamo a organizat un prim meci de pregătire al verii, înainte de plecarea în Slovenia, împotriva unei echipe de liga a treia, care mai are 2 luni până la startul sezonului. Meciul s-a jucat la Snagov de la 11:30.
Dinamo a început cu cei doi jucători reveniți după împrumut, cu Geani Crețu și Ricardo Grigore în primul 11.
Geani Crețu a fost cel care a deschis scorul de altfel după o fază de contraatac. Până la pauză, Dinamo a mai punctat de două ori prin Nelut Roșu și Cătălin Țîră, dar nimic nu anunță ceea ce va urma în partea a doua.
Dinamo a schimbat toată echipa la pauză și a fost un scor de maidan în final, gol după gol, Pop cu o dublă, Florescu și-a trecut în cont un hattrick, Ghezali a marcat și el, Alin Șerban a închis scorul pentru Dinamo, care a primit însă și două goluri.
10-2, un test mai degrabă decât un meci de pregătire și băieții se pregătesc pentru venirea în Slovenia, unde ii vom aștepta și noi!
DUJMOVIC- D.IRIMIA, GIAFER, GRIGORE, AMZAR- N.ROȘU, A.IRIMIA, I.ROȘU- CREȚU, ȚIRĂ,BANI (PRIMA REPRIZĂ)
Oncescu- Moura, Cune, Patriche (Șerban), Buleica- Dani, Gorka, Borcea- Ghezali, Pop, Florescu (REPRIZA A DOUA)
Marcatori: Crețu, N.Roșu, Țîră, Pop (2), Florescu (3), Ghezali și Șerban