Niccolo Machiavelli a introdus pentru prima data expresia „scopul scuza mijloacele”, ori daca am avut vreodata vreun moment in care sa fi zis ca se aplica, ce s-a intamplat aseara este un exemplu in acest sens.
Scopul a fost acela de a o scoate pe Dinamo din criza, va dati seama disperarea de la RIN, daca Negoita si cei din conducere, au ajuns la concluzia ca Rednic, cel pe care acum cateva luni il acuzau de lipsa de caracter, au ajuns si ei la concluzia ca este singura solutie pentru iesirea din criza.
Mijloacele insa prin care s-a reusit aceasta mutare, nu sunt deloc elegante. Dar daca stau sa ma gandesc, nici nu aveai cum sa castigi in acest sens vreo simpatie, stiai ca se lasa cu „victime”. A fost o mutare cinica, dura, Niculescu, idolul copilariei mele, a avut cel mai mult de suferit. Visul lui de a antrena pe Dinamo si a aduce echipa in top, este naruit dupa doar trei saptamani de la momentul preluarii bancii tehnice.
S-a vazut clar ca este o stare de neincredere in calitatile antrenorului Niculescu, de aceea s-a ajuns la aceasta solutie in final, ca Rednic sa vina inapoi la Dinamo. Insa asa cum scopul lor este ca Dinamo sa iasa din criza, sa avem alte perspective, acelasi lucru il simt si eu, recunosc. „Dinamo inainte de toate”, cam asa simt, dar sunt si trist pentru ca Niculescu va pleca asa de la Dinamo, cine stie cand il vom mai vedea la echipa. Cu siguranta nu atata timp cat Negoita va fi patron. Intrebarea mea ar fi totusi, de ce daca nu au avut incredere in Niculescu, de ce l-au mai adus? O discutie pentru alta data.
A fost lansata ideea ca Niculescu sa ramana in staff-ul lui Rednic, dar sa fim seriosi, este foarte greu sa se intample asta, desi ar avea multe de invata de la Puriu, onoarea lui ar avea mult de suferit si uman il inteleg. Aceasta mutare de criza, sper ca va aduce efectele dorite, Dinamo sa iasa din zona aia blestemata a clasamentului si noi sa vedem ca Dinamo intr-adevar poate fi o forta a campionatului!
Ce se intampla cu Niculescu
Conform Gazetei Sporturilor, sefii lui Dinamo au incercat sa il impace cumva pe Niculescu, dupa ce au decis sa mearga pe alta directie si s-au inteles la miezul noptii in mare secret cu “Puriul”. In acest sens, presedintele Alexandru David s-a deplasat acasa la Clau-gol, cu o oferta de compromis. “Vrem sa continui, sa ramai in staff-ul lui Mircea”, i-ar fi propus David.
Tehnicianul de 42 de ani s-a simtit si mai jignit si a refuzat vehement propunerea de a continua in staff-ul lui Rednic, in ciuda faptului ca “Puriul” si-a dorit acest lucru. Oficialul i-a spus fostului atacant ca Rednic a fost convins sa revina la echipa si ca este un moment extraordinar pentru intreaga suflare ros-alba. In plus, David i-a mai transmis lui Niculescu faptul ca lui i s-a rezervat functia de director general in noua organigrama, moment in care ”Clau-gol” a refuzat categoric.
Asadar, Niculescu a refuzat propunerea pe care a primit-o din partea conducerii si a decis sa-si vada de drumul lui. Totusi, Claudiu a spus ca nu vrea o despartire de la distanta de echipa, astfel ca a decis sa fie prezent la amicalul de azi cu Stefanesti, dupa care isi va lua la revedere de la jucatori. Niculescu va pleca sigur de la Dinamo, ruptura urmand sa se produca in urmatoarele ore. Negoita trebuie sa-i plateasca 40.000 de euro despagubiri lui Claudiu, care va deveni liber de contract la nici 3 saptamani de la numire.