Andrei Nicolescu a vorbit la finalul partidei dintre Dinamo București și Poli Iași.
Situația de criză se prelungește la Dinamo, dar nu vor fi schimbări după cum a spus Andrei Nicolescu la finalul partidei:
„Asta e cea mai mare dezamăgire, nu am reușit să înscriem, nu neapărat că nu am câștigat. E greu, când ai mai multe rezultate de genul ăsta este foarte greu să îți revii. E normal, dacă astăzi aveam același rezultat cu goluri eram mai mulțumit. Ar fi fost un sentiment de încredere.
Conceptul nostru este că, în momentul în care există o criză, schimbările nu sunt cea mai bună variantă. Doar în una din zece situații o schimbare aduce ceva bun.
Sunt mulți factori, atât subiectivi cât și obiectivi. Sunt lucruri pe care le-am calculat într-un fel și nu s-au întâmplat. Putem să dăm vina pe faptul că jucătorii pe care i-am adus. Dar ei nu își pot arăta calitățile situația actuală, este un moment de presiune. E o presiune, au început cu 3 meciuri infernale, știu că fotbalul înseamnă și presiune, dar poate trebuie să se adapteze.
Trebuie să îmi asum ce se întâmplă în momentul de față, dar este vorba de un cumul de factori.
Avem un transfer care pare foarte reușit, este vorba despre portar. Până în iarnă cred că o să pară mai multe transferuri reușite. Chiar și în decembrie vom fi la jumătatea acestui campionat, nu sunt trasate lucrurile definitiv”, a spus Andrei Nicolescu, după meciul cu Poli Iași.