Sâmbătă cu dublă pentru Dinamo! Ultimele teste înaintea debutului în SuperLigă

Credit foto: dinamo1948.club

Dinamo se pregătește de startul sezonului 2026/2027, unul în care obiectivul este clar: calificarea în cupele europene și o clasare pe podium.

Totul începe însă de la zero, cu un nou antrenor, un staff nou, un lot cu schimbări importante și o identitate diferită. Varianta 2026 a lui Dinamo, sub comanda lui Nuno Campos, va susține sâmbătă ultimele două teste înaintea debutului oficial.

Da, vor fi două meciuri într-o singură zi. Primul este programat dimineață, împotriva celor de la Ștefănești, echipă recent promovată în Liga a II-a, dar aflată în centrul unui scandal, în care este implicat și fostul angajat al clubului Dinamo, George Bozieru. În ciuda situației de acolo, partida se va disputa conform programului, sâmbătă, de la ora 11:00, în baza de pregătire de la Săftica. Evident, accesul publicului va fi interzis, însă vestea bună este că meciul va putea fi urmărit LIVE pe canalul 48TV, începând cu ora 11:00.

Acesta va fi doar primul test al zilei. Seara, de la ora 19:30, Dinamo o va înfrunta pe Farul Constanța, pe stadionul Arcul de Triumf. Fanii dinamoviști sunt așteptați în număr cât mai mare, fiind primul meci disputat în București în fața propriilor suporteri și ocazia perfectă pentru prezentarea noului echipament, a noii echipe și a noului staff tehnic. Vremea se anunță excelentă, iar în lipsa unor informații privind o eventuală transmisie TV sau online, cea mai bună variantă pentru a urmări Dinamo la lucru rămâne prezența în tribune.

Cu siguranță, lotul va fi împărțit între cele două partide, iar formula cea mai apropiată de primul „11” pe care îl vom vedea în SuperLigă este de așteptat să evolueze în amicalul cu Farul Constanța, formație pregătită de Ovidiu Sabău.

Se anunță o zi plină de Dinamo, cu ultimele teste înaintea startului noului sezon.

Etichete: