Sa oferim credit

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

La Dinamo schimbarile sunt in toi si cum preluarea clubului s-a produs cu cateva zile inainte de startul sezonului, asta inseamna ca anumite modificari in lot se vor produce in timpul campionatului.

Anumite decizii nu vor fi foarte populare si am vazut in randul suflarii dinamoviste faptul ca plecarea lui Catalin Straton, este privita cu oarecare regret. Nu in cazul tuturor. Acum poate comentariul meu va suna cam cinic, dar pana la urma, noi nu vorbim despre omul Catalin Straton, vorbim strict despre jucatorul de fotbal Catalin Straton.

Jucatorul de fotbal este analizat cel mai bine de catre staff-ul tehnic, care ia in considerare toate aspectele, chestiuni pe care noi nu le remarcam foarte bine sau oricum, nu cu un ochi de specialist. Desigur, putem sa observam faptul ca are probleme mari pe centrari sau la degajari, ori ca se complica cu driblinguri in interiorul careului. De aceea poate s-a considerat faptul ca este necesar un alt portar, care sa ii creeze concurenta lui Tomas Mejias.

Am vazut si comentarii prin care se spunea ca “era bun de rezerva”. Gandim mic si cred ca trebuie sa intelegem ca in trecut, astfel de compromisuri ne-au daunat. Daca mergem pe principiul ca un jucator merita sa ramana doar cu acest argument, nu vom ajunge acolo unde ne dorim. Principalul criteriu trebuie sa fie cel legat de valoarea sportivului, de atingerea unor “bareme” daca vreti. Daca Cosmin Contra, Rufo Collado si antrenorul cu portarii, au considerat ca nu indeplineste aceste criterii si vor un altfel de portar, poate care sa fie un mai bun pasator, atunci eu le dau lor credit.

Da, imi pare rau pentru omul Straton, deoarece in ultima parte a sezonului trecut, a fost printre cei care au tinut steagul sus, intr-un moment extrem de dificil. La fel, imi pare rau de faptul ca nu a fost instiintat de aceasta decizie mai devreme, astfel incat sa ii fie mai usor sa isi gaseasca echipa, campionatul a inceput, perioada de transferuri usor, usor se apropie de final si nu este in cea mai confortabila pozitie. Pe de alta parte, el a avut oportunitatea in aceste trei runde sa ii impresioneze pe cei din club si din pacate pentru el, nu a reusit acest lucru.

Dinamo trebuie sa intre in “era” performantei, sa iesim cu determinare din mediocritatea care ne-a acaparat in ultimii ani. Acest lucru se poate intampla doar printr-o remaniere a lotului, chiar daca vor fi si jucatori pe care ii regretam, eu ofer credit specialistilor din club. Si observati, nu mai pun specialisti in ghilimele, asa cum era valabil pana acum cateva luni.

Se anunta transferuri foarte interesante in continuare, este clar ca obiectivele sunt majore, chiar daca la nivel declarativ nu se declara, cred ca cei din club tintesc primele locuri. Desigur,in primul rand trebuie ajungem in primele 6 si apoi sa vedem cum ne pozitionam fata de restul echipelor din zona de play-off, dar daca vom aduce jucatori precum Pablo de Blasis, cred ca ne va fi mai usor sa realizam acest lucru.

loading...

Lasă un răspuns