Ovidiu Burcă și-a încheiat mandatul la Dinamo după mai bine de 495 de zile, început pe 21 iulie 2022.
Tehnicianul de 43 de ani se poate lăuda cu al doilea cel mai lung mandat la Dinamo din secolul actual, doar Ioan Andone cu 1010 zile îl depășește. De asemenea, nici un antrenor de la Mircea Rednic (2015-2016) încoace nu a atins borna de 300 de zile.
De la plecare lui Cosmin Contra din septembrie 2017, ultimul antrenor cu care echipa s-a luptat la podium, și până la venirea lu Ovidiu Burcă, Dinamo a avut 15 tehnicieni.Cel mai lung mandat este al lui Mircea Rednic – 258 de zile (2018-2019), iar cel mai scurt al lui Claudiu Niculescu – 19 zile (2018).
Dusan Uhrin are cele mai multe mandate – 3, urmat de Mircea Rednic și Gheorghe Mulțescu – 2. Vasile Miriuta, Florin Bratu, Claudiu Niculescu, Eugen Neagoe, Adrian Mihalcea, Cosmin Contra (mandatul din 2020), Dario Bonetti și Flavius Stoican au fiecare un mandat. Ăstea fiind spune, în doar 1614 de zile împărțit la 15 mandate, media unui antrenor pe banca lui Dinamo este de 107 ZILE!
Mulți dintre suporteri își doresc să nu revenim la „normalitatea” care a fost la club în cea mai negră perioadă, în care antrenorii erau schimbați pe bandă rulantă, iar rezultatele tot mediocre. Un club serios ar ține un antrenor pe bancă în medie 2 sezoane, deci chiar peste cele aproape 500 de zile ale lui Ovidiu Burcă. Indiferent că este Florin Bratu, Liviu Ciobotariu, Ionuț Badea, Costel Gâlcă sau oricare altul, este de dorit și necesar, mai ales mandatul următorului antrenor, dar și a următorilor după acesta, să aibă un număr considerabil de zile.
,,Le mulțumesc tuturor celor alături de care am reușit să realizăm promovarea de anul acesta și vreau să le mulțumesc tuturor. Apoi jucătorilor, a fost pentru mine niște momente foarte frumopase trăite alături de ei. Îmi cer scuze dacă pe toată perioada de timp am lezat sentimentele unor foști jucători, mari legende dinamoviste, prin anumite delcaratii, unor jucători de care m-am despărțit și tuturor celor care le-am produs neplăceri.
Pentru mine nu e un moment trist, e de bucurie, mă gândesc la prima zi când am venit în club și îmi dau seama de unde am pornit și am ajuns. Îmi dă o mândrie extraordinară, îmi aduc aminte de cum am găsit clubul, este o diferență enormă și va fi mai ușor pentru cei care vin după mine, să lucreze într-un climat de profesionalism, într-un ambient de seriozitate maximă, așa cum am promis că voi face la Dinamo.
Dacă vă aduceți aminte, când am venit la Dinamo, asta am promis. Schimbarea de mentalitate în cadrul vestiarului și sunt mândru de ce las în vestiar, chiar dacă rezultatele nu sunt cele dorite. Pentru mine am conștiința împăcată că am tot ce a depins de mine să aduc clubul acesta la un nivel mai bun, chiar dacă nu este sportiv bine, cluul este mult mai solid, are niște acționari care pun la dispoziție condiții de performanță, poate am ajutat și eu să transformăm la nivel de acționariat, de infrastuctură, organizare, plec cu sentiment de împlinire.
Rămâne o perioadă importantă în viață mea, rămân cu lucrurile frumoase, am avut multe de învțat , se termină o perioada, se închid niște uși, se deschide altele. Dinamo trece într-un moment când lucrurile se pot face mult mai așezat, mai ordonat, din punct de vedere al organizării. Nu mai există presiunea financiar.
Plec definitiv de la Dinamo, nu a fost niciodată opțiunea decât să fiu antrenorul acestei echipe.”