AcasăEditorialSă nu faci chip cioplit, nici să te închini lor!

Să nu faci chip cioplit, nici să te închini lor!

Ultimii ani au abundat de sfaturi, idei, teorii și filozofii venite din partea fostelor glorii, dar cei care au venit alături de echipă și cei care efectiv au vrut pună umărul concret la salvarea lui Dinamo a fost extrem de redus.

Am avut așteptări prea mari din partea „legendelor” dinamoviste. Am crezut cei care și-au făcut un nume și o carieră datorită lui Dinamo nu vor ezita vină și ajute în momentele dificile, cu câteva excepții ne-am înșelat,iar pentru asta avem o mare parte de vină.

Sună ciudat atunci când spun avem partea noastră de vina, dar adevărul este de foarte multe ori ne-am creat „idoli falși„. Oamenii pe care noi îi ridicăm la ragul de „glorii” au fost simpli angajati ai lui Dinamo, salariați care și-au făcut bine meseria, dar care au simțit față de clubul Dinamo ceea ce simțim oricare dintre noi pentru un angajator. Au fost bine plătiți de Dinamo, și-au negociat la sânge contractele, au primit mereu bonusuri atunci când se făcea performantă, au fost mereu obișnuiți „le pice ceva” atunci când se raportau la Dinamo.

Poate ar fi momentul îi privim pe majoritatea exact așa, profesioniști buni, dar nimic mai mult, nu idoli, nu glorii,  ci oameni care au știut își facă bine o perioadă și care au fost recompensați corespunzător pentru asta. Statutul de „glorie” nu ar trebui acordat automat pentru a avut un timp performanțe în teren, pentru asta a fost plătit cu vârf și indesat, ar trebui acordat doar celor care nu au uitat cine i-a lansat în fotbalul mare, iar în momentele cheie au venit ajute.

Ar fi momentul ei ne arate în primul rand , dincolo de activitatea profesională, sunt suporteri ai acestei echipe. Cum ar fi ca majoritatea celor care ne dau sfaturi de la televizor sau ne ceartă prin presă , facă lucruri simple pe care mulți din dinamoviști deja le fac. își facă un card, cumpere lunar bilete, îi indemne pe ceilalți facă acest lucru.

Dinamo nu se salvează prin sfaturi, nici prin citate sau amintiri din vremurile apuse, Dinamo se salvează prin biletul ăla pe care îl cumperi sau prin cotizația pe care o plătești în DDB.

Cunoaștem cu toții foștii jucători și antrenori care au rămas alături de Dinamo și ne ajută în aceste momente grele, sunt foarte puțini comparativ cu cei care ne bombardează cu sfaturi și critici de la TV.

Cred lecția pe care trebuie o învățam este ” Să nu-ţi faci chip cioplit, Să nu te închini înaintea lor „.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare