luni, octombrie 7, 2024
AcasăEditorialSa nu avem memorie selectiva

Sa nu avem memorie selectiva

Cristi Borcea este un om liber dupa decizia de ieri si omul a sarbatorit iesirea din inchisoare dupa mai bine de patru si bineinteles ca s-a adus in discutie si eventuala lui revenire in fotbal. 

O revenire indelung discutata si care a starnit multe opinii. Parerile sunt impartite si un motiv pentru care sunt fani ce ar fi de acord cu Borcea il reprezinta situatia actuala de la Dinamo.

Faptul ca noi nu contam in lupta pentru trofee, suntem pe traseul mediocritatii fotbalistice, fara viziune si putine perspective. Managementul relativ de la RIN este o continua dezamagire si suntem in picaj in clipa de fata, asteptam cu totii o schimbare in ceea ce priveste actionariatul. 

Insa memoria noastra nu trebuie sa fie selectiva. Inteleg ca am fi dispusi la mai multe compromisuri pentru a revedea pe Dinamo in top, incep sa se adune ani grei de la ultimul campionat castigat, in curand vom avea tot mai multe generatii ce nu au vazut pe Dinamo castigand titlul, este infiorator cand ma gandesc la acest aspect, dar sa privim lucrurile in perspectiva.

Cristi Borcea a fost in inchisoare pentru un dosar in care Dinamo a fost pagubita. Pe scurt, sumele declarate in Romania erau mult mai mici decat cele din realitate. Dau cateva exemple, suma de transfer inregistrata pentru Cosmin Contra a fost de 800 000, suma reala 1,8 milioane de euro. Paul Codrea a plecat pe o suma de 2,6 milioane, dar cea inregistrata a fost de 70 000 de euro. Ori Mitea inregistrat pe 0 euro, dar suma a fost de 700 000 de euro. Dinamo a pierdut din acele transferuri, iar in final stim ce s-a intamplat cu datoriile stranse de Dinamo. Clubul nostru nu s-a constituit niciodata parte civile in acel proces pentru recuperarea prejudiciului. 

Atunci s-au incercat acele tertipuri care in anul 2018 nu mai functioneaza. Nici relatiile de prin Liga I de „prietenie” si rezultate decise in culise. Daca Borcea este dispus sa revina la Dinamo sub o forma sau alta, trebuie o alta abordare. Desigur, ne amintim de faptul ca Dinamo era o forta la inceputul deceniului trecut, campionate castigate in 2000, 2002, 2004, 2007, Cupa Romaniei in 2000, 2001, 2003, 2004, 2005 si Supercupa in 2005.

10 trofee, dar dupa 2007 ultimul trofeu adjudecat a fost Cupa Romaniei cu Borcea la conducerea echipei, desi el nu mai era atat de implicat, petrecea mai mult timp la Miami. In momentul in care au inceput sa apara si alte echipe cu pretentii in Liga I, a devenit din ce in ce mai greu sa ne mentinem in top. In 2008 ne-am clasat pe 4, in 2009 am fost pe 3, in 2010 pe 6, in 2011 pe 5, la fel si in 2012. 

Eu inteleg ca ne dorim tare mult sa iesim din mediocritate, de aceea probabil vor oameni ce vor ignora in totalitate evenimentele negative din perioada mandatului lui Borcea si se vor concentra pe trofeele castigate, jucatorii buni adusi pe salarii mari, dar nu trebuie sa avem memorie selectiva. 

Daca pana la urma Cristi Borcea este dispus sa revina la Dinamo, sa achite catre Ionut Negoita suma de 7,8, 10 milioane de euro pentru a prelua pachetul de actiuni si ulterior sa investeasca alte milioane in echipa pentru a duce Dinamo acolo unde-i este locul, putem noi  sa il impiedicam? Nu, bineinteles. Poate si-a invatat lectia si va fi dispus sa ofere un altfel de management, nu unul in care relatia „nas-fin” sa fie cap de afis. Doar el stie ce vrea sa faca pe viitor. Dar Dinamo nu are nevoie de un alt „salvator”, are nevoie de un om capabil sa ofere o strategie clubului pe termen lung si Dinamo sa nu iasa in pierdere atunci cand se trage linie. 

loading...
Articole similare

Cine e? Fratele cui?

De ce?

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

82,000FaniÎmi place
15,100AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare