AcasăEditorialSă ne concentrăm pe ce este important!

Să ne concentrăm pe ce este important!

Atunci cand alegi sa mergi pe un drum, pot aparea detalii care te vor distrage si te poti abate de la scopul propus.

Dinamo are doar doua scopuri în acest final de sezon, FC Dinamo scape de faliment iar echipa nu retrogradeze în liga secundă. Sunt singurele obiective clare, ce nu trebuiesc uitate, indiferent de factorii care ne distrag atenția.

Ieri a apărut un asemenea element prin decizia judecătorească prin care Dorin Serdean a avut căștig de cauza. În mod cert, din punct de vedere moral, Dorin Serdean nu mai are ce căuta în preajma clubului Dinamo. Nu uitam a venit alaturi de jefuitorii spanioli și a participat la distrugerea lui Dinamo. Nu uităm demiterea lui, in acel moment, a fost un act obligatoriu de făcut, altfel Dinamo era istorie astăzi.

Sunt convins însă lucrurile nu vor rămâne așa și până la urmă Dorin Serdean își va primi ceea ce merită, acum însă salvarea de la retrogradare și trecerea cu bine prin insolvență sunt cu adevărat importante.

Din punct de vedere sportiv, totul depinde acum de jucători și de Dușan Uhrin, noi putem ajuta doar prin prezența noastră la meciuri și prin încurajările pe care le transmitem echipei.

Financiar însă putem ajuta, ete nevoie de aportul nostru pentru finalul de sezon fie unul lin din punct de vedere financiar. Este vorba despre a duce la capăt o muncă începută acum doi ani, suporterii salvând echipa dintr-o situație mult mai grea decât cele de la Mediaș sau Clinceni.

În acest sens cei din DDB au transmis următorul mesaj.

Lupta DDB continuă

AVEM ÎNCREDERE ÎN JUSTIȚIE

Unul dintre membrii găștii spaniole a preluat coaforul de la un confrate în rele. Șerdean este acum patronul Lotus, devenind astfel acționar la Dinamo.

Același Șerdean a primit și o decizie favorabilă din partea justiției, potrivit căreia Dinamo trebuie să il repună în funcția pe care o deținea la club și să îi achite câteva salarii.

E OK. Acționarul (Lotus) nu mai trebuie acum decât să vireze banii în club, pentru ca departamentul de contabilitate să-i poată emite ordinul de plată pentru acele salarii.

Redevenind serioși, mărturisim că nu “înțelegem” cum o Instanță din România a eșuat în a înțelege că acest individ a făcut parte din șleahta cu alură de grup infracțional care a încercat să falimenteze Dinamo, un brand al sportului românesc.

Vorba lui nea Ando: “Ăștia au venit să facă JAF” Nu înțelegem din punct de vedere moral, sigur că da, altfel știm că este vorba de un litigiu de muncă și s-a judecat ca atare. Pentru că tot o Instanță din România a dat undă verde intrării în insolvență în numai două zile, aprobând și planul de reorganizare la timp, clubul evitând depunctarea.

ÎNCREDEREA DDB ÎN JUSTIȚIE ESTE ASTFEL NEZDRUNCINATĂ

Clubul se află în momentul de față sub protecția legilor statului, opțiunea intrării în insolvență dovedindu-se, încă o dată, o mișcare inspirată. Decizia în cazul Șerdean nu este definitivă, astfel că Dinamo va face apel.

Lupta noastră pentru Dinamo este una de anduranță, câinilor!

ÎMPREUNĂ VOM TRECE PESTE TOATE

https://programddb.ro/inrolare

Diseară nu vom fi pe stadion, dar putem arăta că suntem alături de Dușan și de jucători

https://www.bilete.ro/sustine-programul-ddb-in-deplasare/ DINAMO NU MOARE BAFTĂ BĂIEȚILOR CU RAPID

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

80,000FaniÎmi place
13,500AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare