Nu există omul perfect, nici măcar omul genial nu excelează în toate aspectele vieții. Există doar oameni cu calități și slăbiciuni, cu reușite și greșeli.
De aceea, atunci când evaluăm activitatea unui om pe o perioadă lungă de timp, este firesc să descoperim atât lucruri bune, cât și decizii mai puțin inspirate. Maturitatea nu înseamnă să idealizezi sau să demonizezi pe cineva, ci să ai capacitatea de a vedea întregul tablou și de a judeca echilibrat, cu argumente și onestitate.
Observ tot mai des, în familia Dinamo, tendința de a împărți oamenii în două tabere: hateri și adoratori. Fie că vorbim despre conducere, antrenori sau jucători, parcă nu mai există loc pentru nuanțe.
Sigur că există oameni care critică excesiv și alții care laudă necondiționat. Eu cred însă că singura cale sănătoasă este cea a echilibrului. Să evaluăm fiecare persoană prin propriile filtre, să recunoaștem atât lucrurile bune, cât și nereușitele și, mai ales, să ne concentrăm asupra acțiunilor, nu asupra omului în sine.
Nimeni nu este infailibil și nimeni nu greșește tot timpul. Tocmai de aceea, o analiză matură înseamnă să apreciem ceea ce este bine, să criticăm ceea ce este greșit și să nu transformăm nici admirația, nici dezamăgirea într-o formă de orbire.
Un exemplu este Željko Kopić. L-am respectat enorm și l-am apreciat pentru mentalitatea lui, pentru capacitatea de antrenor și pentru modul în care pregătea echipa. Din punctul meu de vedere, a avut un impact major asupra lui Dinamo în ultimii ani.
Asta nu înseamnă însă că era perfect. Ca orice antrenor, a avut și minusuri. Dincolo de aspectele tactice sau tehnice, am avut impresia că stilul său de lucru și dorința de a avea control asupra tuturor detaliilor l-au transformat, uneori, într-un colaborator dificil. De asemenea, a făcut și greșeli tactice, așa cum este firesc pentru orice antrenor. După cum meritele pentru reușite îi aparțin într-o măsură importantă, la fel și nereușitele au avut întotdeauna partea lui de responsabilitate.
Tocmai acesta este echilibrul pe care cred că ar trebui să îl avem atunci când evaluăm un om. Putem să îi recunoaștem contribuția extraordinară fără să îl transformăm într-o figură infailibilă și putem să îi observăm greșelile fără să îi negăm realizările. În cazul lui Željko Kopić, bilanțul rămâne, în opinia mea, unul clar pozitiv.
Același lucru îl pot spune și despre Andrei Nicolescu, președintele lui Dinamo. Din punctul meu de vedere, a avut o contribuție importantă la direcția ascendentă pe care clubul a urmat-o în ultimii ani. Sunt decizii și proiecte care îi aparțin și care au ajutat Dinamo să facă pași înainte.
În același timp, consider că au existat și greșeli. În opinia mea, relația cu suporterii putea fi gestionată mai bine, unele declarații publice au fost neinspirate, iar în planul relațiilor interumane cu unii colaboratori au existat situații care au generat tensiuni și nemulțumiri.
Evident, toate aceste evaluări sunt subiective. Ceea ce eu consider o calitate poate fi perceput de altcineva ca un defect și invers. Fiecare dintre noi privește oamenii prin propriile valori, experiențe și filtre. Tocmai de aceea cred că este important să ne ascultăm unii pe alții și să judecăm faptele cu argumente, nu să transformăm orice opinie diferită într-un motiv de a împărți familia Dinamo în tabere.
Frumusețea este că putem descoperi atât plusuri, cât și minusuri la aceeași persoană, în aceeași perioadă de timp. Asta nu este o contradicție, ci o dovadă că oamenii sunt complecși.
Important este să nu alunecăm în extrema de a judeca totul în alb și negru. Să nu transformăm pe cineva, după împrejurări, nici în erou fără greșeală, nici în vinovat pentru toate problemele. Nu avem nici capacitatea și, de multe ori, nici dreptul de a judeca omul. Putem însă analiza și evalua faptele, deciziile și rezultatele lui, iar asta ar trebui să facem cu argumente, echilibru și bună-credință.
Dacă vom reuși să facem asta, vom avea mai puține tabere și mai multe idei. Mai puține etichete și mai multe argumente. Iar Dinamo va avea doar de câștigat.
HAI DINAMO!
