,,Să jucăm cu încredere, determinare și să le arătăm tuturor ce înseamnă Dinamo”

EditorialStiri Dinamo

Scris de:

Dinamo se pregătește de finală pentru play-off, împotriva Politehnicii Timișoara.

Un meci în care Dinamo pornește cu prima șansă, dar este un meci cu miză, în care băieții pot obține mult dorita calificare în play-off. Fundașul central Deniz Giafer a fost prezent în conferința de presă premergătoare partidei și a prefațat duelul cu Timișoara de mâine:

,,O să fie un meci dificil, la fel că toate pe care le-am jucat, suntem pregătiți să jucăm încă o finală. Sincer să fiu, presiune a fost mereu la Dinamo, în Liga I, Liga II, suntem datori să ne respectăm blazonul și emblema, să dăm tot ce avem la fiecare meci și să obținem cele trei puncte.

Nu mă așteptam să fie sold-out așa de repede, dar fanii sunt extraordinari, așa cum au fost de fiecare dată dată. Deocamdată, personal am simțit o schimbare și ușor, ușor se vor așeza lucrurile la Dinamo. Atâța timp cât este liniște și au venit actionarii, este un plus de încredere.

Nu mai este starea de incertitudine, cred că este important să ai o liniște înainte de meci. Avem tot ce ne trebuie pentru a reuși. Eu sunt de părere că trebuie să facem tot ce am făcut până acum, să respectăm planul tactic, să jucăm cu încredere, determinare și să le arătăm tuturor ce înseamnă Dinamo.

Avem o primă pentru acest meci, pentru calificarea în play-off, banii sunt importanți pentru toată lumea, indiferent de vârstă. Noi tratăm meciurile serios, indiferent cu cine jucăm.

Am mai jucat derby-uri în trecut, presiune întotdeauna este la Dinamo, trebuie să intrăm să ne facem jocul, să jucăm ce știm noi pe calitățile noastre, o să fie bine.

Pentru fani ar fi multe cuvinte, vreau să le mulțumesc, au reușit să facă sold-out așa de repede, au fost extraordinari. Dinamo înseamnă clubul care m-a făcut fotbalist profesionist, mi-a oferit șansa să joc, m-a crescut, cât o să fiu la Dinamo, o să dau cât pot de mult înapoi.”, a declarat Deniz Giafer.

„Ne aşteaptă ultima finală din această parte de campionat. Noi ne-am dorit foarte mult să ajungem la momentul ăsta. Puţini au crezut că putem realiza lucrul ăsta, acum suntem în faţa unui meci de accedere în play-off şi asta ar fi cumva pentru noi un obiectiv intermediar pe care ar trebui să-l bifăm.

Jucăm cu un rival clasic, de aceea va avea o altă încărcătură meciul, e o rivalitate cunoscută în fotbalul românesc. Cred că suntem pregătiţi. Nu aş vrea să vorbesc despre meciul ăsta ca şi cum ar fi meciul meciurilor, este un moment important al clubului, ne-am dorit să ajungem la momentul ăsta şi ar fi extraordinar să bifăm acest moment”, a spus Ovidiu Burcă la conferința de presă dinaintea meciului cu Timișoara.

„Ne dorim să ne reconectăm cu fanii, să readucem la viaţă spiritul lui Dinamo. În mod natural, Arcul de Triumf a devenit în stadion sold-out. Şi de aici şi cererea de bilete pentru meciul acesta. Întotdeauna fanii sunt esenţiali, mai ales în meciurile de acasă, sper să fie un astfel de meci, să ne dea energie, să ne dea curaj. Cunosc suporterii de la Timişoara şi pe cei de la Rapid, dar şi pe ai noştri şi cred că va fi un spectacol frumos”, a mai spus antrenorul „câinilor”.

„Avem garanția că tot ceea ce înseamnă plăți pentru a obține această licență este asigurată de acționari. În contul tuturor oamenilor din club a intrat un salariu restant. Nu știu să vă spun dacă au fost DDB sau noul acționariat. Dacă muncim cu Timișoara, vom fi recompensați și cu o primă”, a mai precizat antrenorul „câinilor roșii”.

loading...

Lasă un răspuns