Să auzim de bine!
Să auzim de Doar Dinamo București!
7 Mai, P.M. Era 2021. Alături de prima treime nebună după Dinamo, alegeam să nu rămân indiferent. Am ales cu sufletul și mintea unui om ce nu concepea să rămână fără echipa favorită.
Pictam cearceafuri în alb roșu pe la 7-8 ani. Stricam tricouri cu pixul și scriam mare pe spate HÎLDAN. Cadru cu cadru, rememoram primul meci cu dinamoviști lângă mine pe stadion. Cum să își închipuie Negoiță că poate să ucidă Dinamo? Cum să las eu o „ceată” de urmași ai lui Don Quijote să îmi distrugă clubul pentru care mi-am luat papară la fiecare înfrângere din partea rivalilor? Cum să rămân indiferent? Îl fac!
Și făcut a fost….
Ceea ce a urmat știm cu toții. Lupta cu viața, tricouri unicat, sold-out-uri virtuale, promisiuni nerespectate. Și iată-ne în prezent cu un Dinamo pe călcâie. Nu Mare, cum îl catalogam în vis. Pe călcâie și în joc de glezne.
Din păcate, programul care mi-a salvat clubul, va rămâne doar „bifat”. Asemeni cum îmi amintesc bomboana de mentă ce trona liniștită deasupra Abecedarului din clasa I, îmi voi aminti că am făcut, odată, tot ceea ce a depins de mine. Până la ultimii 10 lei. În condițiile în care venise pe lume el, idealul lui tata, pentru care am luptat mai mult decât pentru orice în ăștia 37 de ani.
Lipsa de transparență atât de mult cerută, tergiversarea unor alegeri atât de mult necesare la momentul oportun nu când ajunsese cuțitul la os, comunicarea dezastruoasă pusă în scenă mai ales după desemnarea Președintelui, UITAREA principalului scop anunțat încă de la începuturi și anume Plasa de Siguranță pentru Dinamo, și mai presus de toate încercarea subliminală de a manipula întotdeauna la greu punând Dinamo în față, sunt argumente în această lupta cu mine și cu renunțarea.
Îi voi da întotdeauna Cezarului ce e al Cezarului. Dinamo este în viață. Dar programul NU. Cred că mai presus de toate, când venisem cu ideea ca la intrarea în muzeul noului stadion să punem o carte cu numele TUTUROR celor ce au transpirat și respirat aer de faliment alături de Dinamo, aer de aparate ATI când nu mai credeam că o să auzim din nou ticăit de puls, îmi va sta pecete un singur lucru: Eșarfa pe care o voi ține la loc de cinste până când voi spune din nou, căci tot acolo se va ajunge:
„Tată, în viața asta mai ai ceva de făcut…”
Rămâneți sănătoși, câinilor!
Eu voi rămâne alături de voi pe stadion, la locul meu de cetățean, pentru Dinamo!
Voi rămâne un susținător al transparenței, al lucrului bazat pe performanță și nu pe voluntariat, voi susține DINAMO!
Să auzim de bine!
