Ionuţ Nedelcearu a vorbit la cald despre partidă şi a admis că echipa sa a făcut greşeli nepermise, mai ales în partea a doua a meciului.
„S-a văzut clar că jocul nostru nu a mers. Am început bine, am avut ocazii, dar dacă nu am înscris al doilea gol, asta e. A venit acel penalty, nu ştiu în ce măsură a fost. Dar nu vreau eu să comentez. Important era să câştigăm, mai ales că aveam încredere în noi. Dar mai ales în repriza a doua a fost degringoladă totală. Parcă toţi voiam să mergem în atac şi să marcăm„, a spus fundaşul, la microfonul Digi Sport.
„Îi urez multă baftă domnului Contra dacă va pleca la echipa naţională. Să califice prima reprezentativă la Euro„, a mai spus Nedelcearu, pentru ca apoi să vorbească despre faptul că jucătorii au fost contestaţi aspru de puţinii suporteri prezenţi în tribună: „Dinamo are fani dificili. Când pierzi, te înjură, când învingi, sunt alături de tine„.



