Să vorbeșți la timpul trecut despre cineva necesită o dantură bună.
Scrâșnitul din dinți cu fiecare cuvânt scris, vorbit, e o provocare. Mulți nu te-au cunoscut. Mulți te-au văzut jucând, majoritatea a auzit despre tine, NIMENI nu te-a uitat.
Au încercat unii să ni te ucidă din memorie, dar și-au revenit repede după ce au fost scoși la tablă. A, apropos: ai văzut tabla de șah pe care dansează Dinamo al TĂU azi? “Regina” și “Regele” își folosesc pionii cu înverșunare pentru un Dinamo Mare. Cam cât de Mare? Nici pe departe cum ai fost TU.
Nu știu cum sunteți voi acolo SUS. La noi verdele crud s-a dus. Încep să apară frunzele ruginii. Cerul începe să își piardă din claritatea și culoarea albastră de poveste specifică unor zile de vară. Vine toamna și o dată cu ea vine Octombrie ăsta negru. Mi-aș dori și mă închin să iți fie bine. Îmi ridic privirea către ține și iți arunc un gând bun. De liniște, de credință. Întoarce-l cum o făceai cu Mendieta pe Mestalla.
Trimite-ne forța și răutatea intrării asupra “îngerului” Di Livio pe vremea aia în violet la Firenze. Trezește-ne implorandu-ne să nu ne dăm bătuți cum o făceai cu Zota pe ghencea când ți-a dat al doilea galben pentru că nu știai să renunți nici dincolo de jumătatea proprie în a-ți sufoca adversarul.
E greu să mă uit spre teren astăzi și să mă mulțumesc cu ce văd când știu ce-am văzut. Ce-ar fi fost fotbalul astăzi cu mentalitatea voastră, Cătăline? Ce-ar fi fost Dinamo astăzi, dacă doamna nu și-ar fi întins gheară către tine? Am ajuns să ne mulțumim că trăim. Ce crudă e soarta. Tu nu te-ai mulțumit să trăieșți. Tu ai vrut să ne veghezi. Că așa a fost scris în stele.
Trimite-ne lumină, Cătăline!
