S-a stabilit viitorul antrenor al lui Dinamo

Stiri Dinamo

Scris de:

Dinamo începe să se organizeze pentru startul ligii secunde și echipa va avea un nou antrenor.

Așa cum s-a discutat încă de la început, Ovidiu Burcă este preferatul lui Vlad Iacob, dacă acesta acceptă postul de administrator special. Însă nu s-a mai știut nimic dacă Burcă va accepta postul de antrenor, în condițiile în care nu s-a ajuns la o înțelegere pentru venirea unui nou grup de investitori.

Însă cei din Fanatik anunță faptul că Ovidiu Burcă va prelua banca tehnică a lui Dinamo, chiar dacă nu s-a numit un președinte și are girul DDB. Informația este parțial adevărată, Ovidiu Burcă va veni la Dinamo într-adevăr, și-a dat acceptul, însă doar în condițiile în care Vlad Iacob va deveni noul administrator special al clubului, Burcă fiind ales chiar de către viitorul administrator special, nefiind nicidecum antrenor numit de DDB. Ovidiu Burcă va începe treaba doar în momentul în care se va lămuri situația administratorul special, nu mai devreme.

Vlad Iacob are nevoie de semnăturile tuturor acționarilor pentru a putea deveni noul administrator special!

Ovidiu Burcă are experiență limitată că antrenor principal, a promovat recent cu CSM Slatina în liga secundă și a activat mai mult în zona administrativă după retragerea din cariera de jucător.

CE SPUNEA OVIDIU BURCĂ ÎN URMĂ CU CÂTEVA SĂPTĂMÂNI:

,,Îl cunosc pe Vlad Iacob, de când lucram în zona de administrație, e un tânăr care și-a dorit să între în zona de administrație sportivă, în a manageria un club, este un tânăr ambițios, mai mult nu pot să vă spun. A fost și el prezent la meci.

Am discutat despre Dinamo cu Vlad, am discutat cu mai mulți oameni, este un subiect de actualitate. Am vizionat un meci și am discutat puțin pe tema Dinamo, nimic mai mult. În momentul de față, orice aș putea spune, lucrurile sunt complicate, departe de a fi soluționate, orice am discutat, sunt doar supoziții. Prefer să nu discut prea multe, pe tema posibilității.

Bineînțeles că mi-aș dori să antrenez Dinamo, să nu își dorești să nu antrenezi Dinamo, înseamnă că nu ai aspirații în carieră. În condițiile actuale de incertitudine, niciun antrenor nu poate face minuni. Un antrenor își dorește să meargă acolo unde există un minim de stabilitate, niște lucruri pe care te poți baza. Condiții de antrenament, un lot stabil, mai departe, salariile ar trebui plătite la timp. Jucătorului, ca să ii poți cere totul, trebuie să ii oferi ce îți asumi contractual. Trebuie creat un ambient de performanță.

În momentul în care îți dorești să câștigi campionate, trebuie selecție riguroasă, jucători valoroși, dar ca să îți poți face meseria de antrenor, cu demnitate, trebuie un minim de condiții.

Ca un antrenor, ai nevoie de 6-8 săptămâni să pregătești un sezon, lucrurile sunt întârziate la Dinamo, nu aș putea să vă spun, cum ar trebuie să se desfășoare, dar din perspectiva unui antrenor, sunt ușor întârziate”, a spus Burcă la Playsport Live.

,,Militez pentru aerul proaspăt în management, avem nevoie de oameni școliți în afară, cu altfel de educație. Un administrator special nu trebuie să se implice în transferuri. Eu am fost în partea de administrație, cunosc mecanismele împământenite în România, un președinte vine să transfere jucători. Un președinte trebuie să organizeze clubul, că la nivel decizional, să nu există un singur om care să ia decizii, nu doar la transferuri, administrativ, financiar, resurse umane etc. Vlad, din discuțiile cu el, vede puțîn diferit organizarea unui club, trebuie să creeze niște mecanisme de decizie pe baza unor criterii prestabilite”.

loading...

Lasă un răspuns