Stadionul Național „Arcul de Triumf” gazduiește ediția 2017 a competiției U20 Rugby Europe Championship a cărei miza este cucerirea trofeului continental la această categorie de varstă, respectiv calificarea la World Rugby U20 Trophy.Astfel, echipa U20 a României a debutat cu victorie, 28-22 (10-3) împotriva Belgiei în sferturile de finală a competiției.
„Un meci greu, ne așteptam să fie așa pentru că nu știam ce joacă Belgia, nu am putut pregăti nimic ca să le contracarăm jocul. În plus și vremea a fost destul de dificilă, cu ploaie, balon greu, cu multe greșeli individuale de ambele părti… Înaintasii au jucat bine, troacarii și-au făcut datoria, apărarea a funcționat bine. Dincolo de toate acele greșeli care s-au făcut, repet, e foarte importantă victoria pentru că la inceputul unui astfel de turneu e important să câstigi primul meci pentru a putea spera sa câstigi competiția.” a declarat antrenorul României Eugen Apjok
Din lotul echipei României fac parte patru dinamoviști: Silviu Grădinaru, Florin Taranu, Andi Radu si Gabriel Bumbac.
Echipa Romaniei: 1. Iulian Hartig (CSS 2 Baia Mare), 2. Adrian Tala (Tomitanii Constanța), 3. Alin Haidau (CSSCM Timișoara), 4. Marcel Rusu (CSSCM Timișoara), 5. Marius Iftimiciuc (CSSCM Timișoara), 6. Cristi Chirica (CSM Baia Mare) (C), 7. Vlad Neculau (CSSCM Timișoara), 8. Silviu Grădinaru (Dinamo București), 9. Gabriel Rupanu (Bârlad), 10. Tudor Boldor (CSA Steaua), 11. Mihai Lamboiu (CSM Baia Mare), 12. Florin Taranu (Dinamo București), 13. Marius Istoc (CSSCM Timisoara), 14. Cosmin Iliuta (Barlad), 15. Marius Simionescu (Timisoara). Rezerve: 16. Claudiu Mirzac (Timisoara), 17. Andrei Cretu (Tomitanii Constanta), 18. Laurentiu Nica (Baia Mare), 19. Stefan Iancu (Baia Mare), 20. Alexandru Alexe (Tomitanii Constanta), 21. Madalin Mihalache (Tomitanii Constanta), 22. Dragos Burlacu (Tomitanii Constanta), 23. Razvan Lolea (Tomitanii Constanta), 24. Paul Herman (CSS 2 Baia Mare), 25. Andi Radu (Dinamo București), 26. Stefan Cucos (CSS 2 Baia Mare). Din lotul lărgit mai fac parte și Gabriel Bumbac (Dinamo București) si Claudiu Pelin (Timișoara).
Staff: Antrenor principal: Eugen Apjok, antrenor treisferturi: Razvan Popovici, Antrenor inaintare: Flavius Dobre, Preparator Fizic: Andreea Delean, Preparator fizic: Singh Gurdeep, Medic: Catalin Sardan, Kinetoterapeut: Marius Todosi si Raul Colea, Analist video: Sabin Vasilescu, Manager: Mihai Lazar.
„Știam dinainte că era posibil ca Portugalia să fie adversarul nostru în cazul unei victorii pentru că au foarte mulți jucatori de la rugby în 7 și era clar că vor fi peste Olanda. Nu am vazut înca meciul lor aici, urmează să facem analiza video și să vedem ce plan de joc vom aplica cu ei.”
Mirecuri, pe Stadionul Național „Arcul de Triumf”, în semifinală, România va intâlni Portugalia, care a învins Olanda cu rezultatul de 42-5.