AcasăEditorialRomania fotbalului falimentar

Romania fotbalului falimentar

Jenant? Penibil? Infiorator? Probabil multe din cuvintele astea au fost rostite de suporterii nationalei in aceasta seara. Bine, asta e varianta decenta, ca probabil au fost umplute multe frigidere, pe buna dreptate de altfel.  Dar ce am vazut in seara asta, de fapt in ultimii ani, nu e de fapt o consecinta a fotbalului mizer din Romania? 

Inevitabil cand aud de Lyon, ma gandesc la Romania-Columbia 1-0, o victorie tare draga mie, obtinute cand am implinit 8 ani. Imbracat in tricolor, am savurat din plin acea reusita a lui Adrian Ilie. Nu intelegeam eu atunci foarte bine, dar Romania avea jucatori adevarati, fotbalisti care isi treceau in C.V. echipe precum Valencia, Barcelona, Real Madrid, Espanyol, Chelsea etc. La 18 ani distanta, inteleg destul de bine ce se intampla in fotbalul romanesc si nu sunt atat de socat de rezultatul din aceasta seara. Fotbalul romanesc, pe langa ca este extrem de anost, neatractiv, alunga suporterii de pe stadioane cu o ardoare greu de inteles, nici nu mai propune jucatori. Ne punem sperantele in Stanciu, un jucator care acum 15 ani nici baiat de mingi nu ar fi fost. Dar nu este vina lui Stanciu ca am ajuns aici. Vina trebuie cautata la nivel inalt. Si nu doar in fotbal e problema, mentalitatea e prea balcanica in multe privinte, din nefericire.

Avem un fotbal inexistent la nivel european, centrele de copii si juniori sunt trecute intotdeauna la noi la capitolul „altele”, nu avem sperante sa crestem ceva, pentru ca nici nu intereseaza si nici nu vrem sa invatam de la altii, la noi merge mereu principiul „lasa ca o scoatem noi la capat”. Atunci cand fotbalul tau este falimentar, echipele de traditie dispar sistematic si apar in schimb formatii de comune abjecte, fara traditie si fara vreo baza, cand „investitorii” au doar ganduri de a isi satura apucaturile megalomanice, fara a dori sa lase ceva in urma, cand peste 90% din stadioanele tarii sunt in stare jalnica, oare rezultatul din aceasta seara nu este normal? Pana la urma modul in care se actioneaza, sau lipsa de actiune si delasarea continua din fotbalul romanesc, trebuie sa aiba si consecinta. Albania, care altadata era la capitolul echipa pe care o bati de la 4-0 in sus, azi ti-a oferit o lectie de fotbal, de daruire, de ceea ce inseamna fotbalul modern. Modernul la noi nu exista, pentru ca avem un selectioner, care nu a lasat nimic in urma in acest mandat, doar multi nervi, frustrare si incapacitate profesionala si mentala.

Germania in 2004 parasea Europeanul din Portugalia in mod rusinos, dupa o infrangere categorica in fata Cehiei. A urmat revolutia, au adus sange proaspat pe banca, au schimbat stilul de joc batranesc, anost, neatractiv si au devenit cea mai spectaculoasa nationala. Atunci au revolutionat si sistemul de gestionare al cluburilor din Bundesliga si au inceput sa aplice regula 50+1. Noi in general aplicam cu intarziere lectiile altora. Poate ar fi momentul sa invatam si sa incepem sa construim ceva, altfel turneele finale vor fi bune de vizionat doar la televizor.

„Hai acas cu tata”.

loading...
Articole similare

RADIO DINAMO PATREON

- Advertisment -spot_img

SUNTEM PESTE TOT

86,000FaniÎmi place
17,000AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Cele mai populare