Conducerea lui Dinamo și-a revizuit strategia după startul acestui sezon. „Redescoperirea” lui Alberto Soro în centrul terenului și evoluțiile bune ale spaniolului i-au determinat pe oficialii dinamoviști să își reconsidere poziția în privința necesității de a transfera doi mijlocași centrali.
Cred că renunțarea la ideea de a mai aduce încă un mijlocaș, în afara lui Verreth, prezintă un grad destul de mare de risc.
Avem, în teorie, două poziții în centrul terenului, pentru care alegem să rămânem cu doar trei soluții reale. Variantele Mihai și Udosen nu au fost luate în calcul până acum, din motive lesne de înțeles.
Practic, pentru cele două posturi, Dinamo ar urma să se bazeze pe Soro, Mărginean și Verreth. Numeric, mi se pare puțin pentru un sezon lung, în care inevitabil vor apărea accidentări, suspendări sau perioade de formă mai slabă.
Trebuie să ținem cont și de faptul că vorbim despre axul central al echipei, o zonă în care jucătorii sunt mult mai expuși avertismentelor și, implicit, suspendărilor.
În plus, nu poate fi ignorat nici istoricul lui Mărginean din sezonul trecut. Accidentările și perioadele în care a fost indisponibil au fost destul de dese și, în unele cazuri, destul de lungi. Nu spun că situația se va repeta, dar este un factor de risc pe care Dinamo ar trebui să îl ia în calcul atunci când își construiește lotul.
Și aici cred că este cheia întregii discuții. Lotul nu trebuie construit doar pentru situația ideală, în care toți jucătorii sunt sănătoși, disponibili și într-o formă bună. Trebuie construit și pentru momentele inevitabile ale unui sezon în care unul este accidentat, altul suspendat, iar un al treilea traversează o perioadă mai slabă.
Tocmai de aceea, din punctul meu de vedere, problema nu este calitatea celor trei soluții – Soro, Mărginean și Verreth –, ci numărul lor. Pentru două poziții extrem de importante în economia jocului, trei variante reale mi se par prea puține.
Sigur, mă pot înșela. Nu am fost și nu sunt specialist. Dar ceea ce știu sigur este că, în viață, atunci când îți propui un obiectiv important, principiul „las-o, bă, că merge așa” are, de cele mai multe ori, un preț mare. Un preț pe care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să îl plătești.
Iar când obiectivul declarat este unul important, poate că merită să reduci cât mai mult riscurile pe care le poți anticipa, în loc să speri că ele nu se vor transforma în probleme.
HAI DINAMO!
