În așteptarea ridicării interdicției la transferuri, Dinamo va avea cu siguranță doi jucători noi reveniți după împrumuturi.
Geani Crețu și Ricardo Grigore vor reveni la Dinamo. Chiar dacă a plecat având declarații destul de dure, Ricardo Grigore pare că și-a schimbat optica odată cu revenirea echipei în prima ligă.
„Anul trecut am avut o dezamăgire, o tristețe în suflet. Măcar dacă jucam, am retrogradat eu echipa, eu am greșit, poate eram împăcat cu mine că atât pot și ăsta sunt. Dar de trei luni de zile, de când a venit domnul Uhrin, eu mă antrenam în spatele porții, separat. Că tot spun suporterii de ce am plecat, de ce am lăsat echipa. Nu am lăsat echipa că a retrogradat, am lăsat-o înainte să retrogradeze. Toți am făcut parte din acel lot, nu putem să ne ascundem după degete. Cât timp a fost domnul Uhrin, eu mă antrenam în spatele porții. Așa a fost până la final.
Mi-aș dori să rămân la Dinamo, de ce să mă ascund. Chiar dacă aș avea și alte oferte din Liga 1. Prioritar pentru mine este Dinamo. Asta e dorința mea cea mai mare. Când o să plec, aș vrea s-o fac cu capul sus și să nu las în spate nimic urât în urma mea.
Nu mai contează ce a fost. Vreau să rămân puternic, vreau să muncesc mai mult. Știu ce am greșit în trecutul meu din punct de vedere sportiv, am văzut ce greșeli am făcut și cred că anul ăsta mi-a dat așa o imagine a tuturor lucrurilor pe care le-am trăit, să nu le mai repet”, a spus Ricardo Grigore pentru Pro TV.