Etapă a 6-a din play-out a început cu meciul dintre Voluntari și Craiova, un meci care ne interesa și pe noi în mod direct.
Echipa lui Mititelu ne-a egalat nemeritat în runda trecută în prelungiri, în vreme ce Voluntari avea două meciuri fără victorie în play-out. Meciul a fost decis în prima repriză, atunci când arbitrul Feșnic a decis o eliminare uluitoare la Ricardinho, pentru un fault la marginea careului, în niciun caz în poziție de ultim apărător.
Craiova a continuat să atace după eliminare, pe final au trimis toți jucătorii în față, dar în final s-a încheiat la egalitate meciul, 0-0, un meci în care Craiova a ratat incredibil pe final, portarul gazdelor a făcut minuni, astfel că oltenii rămân sub noi în clasament și avem șansa să ne distanțăm, dar să trecem și peste Voluntari, astăzi sau vineri, în meciul direct.