Astăzi a început penultima etapă din 2022 cu un meci cu implicații directe în lupta pentru play-off.
Gloria Buzău și Concordia Chiajna s-au întâlnit în această seară pe stadionul din Buzău, locul în care Dinamo a remizat cu Gloria Buzău într-un meci amical.
Concordia Chiajna a dat lovitură la Buzău și a câștigat cu scorul de 1-0 prin golul marcat de Stănică și Buzău primește o lovitură serioasă în lupta pentru play-off și rămâne cu 25 de puncte. Buzău are o ultimă deplasare complicată în finalul de an, la Steaua, astfel că dacă Dinamo va reuși să obțină minim 4 puncte în aceste ultime 2 etape rămase din 2022, putem egala Buzăul în clasament.
Dinamo merge la Iași cu gândul să obțină toate punctele puse în joc, împotriva unei contracandidate la ocuparea unui loc de play-off. Este un meci care poate apropia și mai mult echipa noastră de primele 6 locuri în cazul unui succes.
Arbitrajul a devenit din nou un subiect de real interes în ultimele săptămâni, mai ales după ce au fost o serie de decizii în defavoarea echipei noastre. A fost anunțată brigada care va conduce la centru meciul de la Iași.
Astfel, arbitru central a fost desemnat Călin Iulian (Argeș). Acesta va fi ajutat de asistenții Stroe Gabriel Sabin (Piteşti) și Bârleanu Vlad (Bucureşti). CCA l-a desemnat observator pe Sava Cristian (Bacău).
Iulian Călin este un arbitru care ne-a creat probleme în decursul timpului, sperăm să nu fie la fel și de această dată!
Partida Politehnica Iași – Dinamo București, din etapa a 15-a, se va disputa sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 16:00, pe stadionul ”Emil Alexandrescu” din Iași.
,,Sunt două meciuri foarte, foarte importante. În funcție de ce se va întâmpla cu Iași si Brașov vom ști ce strategie să abordăm în pauza competițională. Suntem pregătiți. Echipa arată din ce în ce mai bine, așteptăm cu nerăbdare și cu optimism meciurile astea. Toată lumea își dorește Dinamo cât mai repede în prima ligă.” Ovidiu Burcă
„Îmi doresc să avem un arbitraj bun, poate chiar un arbitru de primă ligă, pentru că Liga 1 este întreruptă. Poli Iași și Dinamo sunt echipe de tradiție, iar meciul va fi cu scântei. Ei joacă agresiv, noi am crescut la capitolul agresivitate”, a declarat antrenorul gazdelor la conferința de presă premergătoare partidei.
„Dinamo e în formă, n-a pierdut de șapte etape. Are un antrenor plin de entuziasm, care a închegat într-o perioadă scurtă o formulă de bază. Joacă deschis, spectaculos, cu siguranță va veni să câștige. E ciudat că joacă în Liga 2”.
Antrenorul gazdelor este optimist că echipa lui se va impune: „Lucrăm de patru săptămâni împreună, echipa a crescut și ofensiv, și defensiv, suntem pe drumul cel bun. Sunt încrezător în echipă”.
,,La Dinamo toată lumea are așteptări foarte mari, așa a fost mereu, la Dinamo nu s-a jucat pe apărare sau la egal, tot timpul se dorește victoria, este o anumită presiune, trebuie să trecem peste această presiune. Avem și presiunea rezultatelor, suntem doar la mâna noastră, nu prea depindem de nimeni, trebuie să scăpăm de ea și să reușim să câștigăm fiecare meci, noi jucăm doar finale.
Eu cred că totul depinde doar de noi, nu cred că vom avea probleme, am arătat o formă bună, am început să marcăm din ce în ce mai multe goluri, celor de la Iași o să le fie puțină frică de Dinamo, apoi ne vom gândi la meciul cu Brașov, dar cred că cel mai important este cel de la Iași.”, a declarat Nelut Roșu în direct la Radio Dinamo1948 înainte de meciul cu Iași.