Dinamo se pregătește de modificări semnificative în privința componenței lotului pentru sezonul următor, iar primele informații încep deja să apară.
Cert este că mijlocașul Cristi Mihai a semnat cu echipa din „Ștefan cel Mare”, în timp ce Josue Homawoo și Astrit Selmani nu vor mai continua în tricoul alb-roșu.
Un alt nume aflat în atenție este Costin Amzar. Fundașul stânga crescut de Dinamo a fost împrumutat în toamna trecută la Al Nasr, într-o mutare surprinzătoare, pe o sumă considerabilă. Totuși, se pare că „câinii” ar fi putut încasa și mai mult din această tranzacție.
După un început promițător în Emirate, în care a fost titular constant și a lăsat o impresie pozitivă, situația lui Amzar s-a schimbat radical în 2025. A fost titular într-o singură partidă în acest an, iar în rest a fost fie rezervă, fie introdus pe parcurs. Mai mult, din luna februarie a bifat doar trei apariții, în alte trei meciuri rămânând pe bancă, fiind introdus abia în ultimele 15 minute. În aceste condiții, șansele ca Al Nasr să activeze clauza de transfer definitiv par tot mai mici.
În plus, potrivit Gazetei Sporturilor, nici Antonio Luna nu va mai continua la Dinamo. Fundașul stânga spaniol este ca și plecat, oficializarea despărțirii fiind așteptată în vară.
Antonio Luna a jucat 11 meciuri în acest sezon pentru Dinamo, în toate competițiile, fără să aibă contribuții ofensive. A fost folosit, la nevoie, în ultimele două etape din play-off, cu FCSB și Rapid
„Am un contract pe un an cu posibilitatea de a prelungi pentru încă unul automat dacă se îndeplinesc nişte clauze. Sincer, nu ştiu ce se va întâmpla, dar pot să să spun ce mi-ar plăcea mie. Mă simt bine aici, sunt fericit, clubul poate creşte mult pentru că se fac lucrurile corect, este un club profesionist şi serios. Mi-ar plăcea să continui aici, dar, din nefericire, nu depinde de mine.
Dacă ar fi doar decizia mea, aş vrea să continui aici, dar vom vedea la finalul sezonului ce se va întâmpla”, a explicat Luna, pentru orangesport.ro.