Zilele trecute scriam un articol intitulat ”Toate drumurile duc la Serdean”.
Adaptare de la proverbul ”Toate drumurile duc la Roma”, expresia cu pricina se referă la perioada de glorie a Imperiului Roman, atunci când cele 29 de căi de acces public, ce străbăteau întreg Imperiul Român aveau aceeași finalitate: Roma ( „Mille viae ducunt homines per saecula Romam”)
Acum, situația în care ne aflăm, toate problemele noastre merg într-o singură direcție, Dorin Serdean. Numirea viitorului administrator special depinde de Dorin Serdean, marea problemă la nivel de acționariat depinde de Dorin Serdean, el este echivalentul firmei Lotus SRL.
Practic și numirea viitorului antrenor depinde în fond de Dorin Serdean, deoarece numirea președintelui poate duce la numirea unui antrenor, de aici și dependența de Dorin Serdean. Nnumai depedență financiară nu există, acolo așteptările sunt 0, suma de zero euro fiind contribuiția acționarului majoritar în clubul Dinamo.
Din câte au anunțat cei de la Playsport, Dorin Serdean va fi invitat la emisiunea Playsport Live, în această seară, începând cu ora 18:00. Voi urmări și eu cu atenție intervenția lui Dorin Serdean și aștept și eu câteva lămuriri, spre exemplu să ne spună cum vede numirea viitorului președinte, cum i se pare faptul că un acționar cu 70%, nu contribuie cu niciun ban în insolvență și vrea să își păstreze acest statut.
Să ne spună cum decurge demersul de a atrage investitori, deși firma Lotus este marea problemă în fond. Să ne spună dacă reușește să aducă măcar un sponsor la echipa pentru sezonul următor, să ne spună cum va încerca să ajute concret clubul Dinamo. Să ne spună dacă se consideră în vreun fel responsabil pentru declanșarea procedurii de insolvență.
Să ne spună cum i se pare de înștiințarea domnului Zăvăleanu: „Am notificat acționarii lui Dinamo să ne ajute din punct de vedere financiar, vorbim de sume în valoare de milioane de euro, potrivit echipelor la care sunt acționari. Dacă nu vor veni cu banii, există remedii legale.
Toți acționarii trebuie să înțeleagă că au și obligații. E ca într-o căsătorie. Dacă nu-și vor îndeplini obligațiile de acționari, avem mijloacele la îndemână să intervenim”, a fost mesajul administratorului judiciar.
Aș dori ca intervenția să nu se rezume la distanțarea de spanioli și cât de mult rău ne-au făcut și acum cum încearcă să rezolve situația, că nu impresionează pe nimeni, noi a trebuit să salvăm clubul din cauza acelor infractori.
Dacă tot vrea să ofere declarații, să ne prezinte și soluții,nu?